Zitec a înregistrat anul trecut venituri de 5 milioane de euro

11 apr. 2018 Companii
D.I.
Alexandru Lăpuşan, CEO Zitec
Alexandru Lăpuşan, CEO Zitec

Zitec companie specializată în servicii de furnizare de soluţii de afaceri, servicii digitale şi produse tehnologice personalizate, a încheiat anul 2017 cu venituri de 5 milioane de euro, în creştere cu 28% faţă de rezultatele obţinute în 2016, se arată într-un comunicat remis Redacţiei.

Potrivit documentului, la începutul anului trecut, Zitec a atras o investiţie de peste 1,7 milioane de euro din partea eMAG. În 2017, Zitec şi-a extins echipa, aceasta numărând în prezent peste 160 de specialişti în dezvoltare software şi marketing digital şi a deschis al doilea birou din ţara noastră, la Braşov.

Reprezentanţii companiei precizează că cele mai multe proiecte dezvoltate de Zitec anul trecut au fost soluţii software de automatizare a afacerilor, soluţii online în zona Fintech, precum şi soluţii personalizate de e-commerce. De asemenea, serviciile diviziei de Digital Marketing au avut o creştere de peste 40% faţă de anul 2016, atrăgând 17 clienţi noi în portofoliu.

Unul dintre cele mai notabile demersuri derulate de Zitec la nivel naţional în anul 2017 a fost programul intensiv de consultanţă practică în online, dezvoltat în parteneriat cu Google, pentru antreprenori din Bucureşti, Iaşi, Braşov şi Constanţa. Aceştia au beneficiat de sfaturi practice şi consultanţă în digital de la experţi instruiţi de Zitec în hub-urile regionale.

Alexandru Lăpuşan, CEO şi fondator Zitec, a declarat: "Anul 2017 a însemnat pentru noi o perioadă de dezvoltare continuă şi creştere, atât la nivel de venituri, inclusiv prin accesări de granturi pentru produsele software proprii, cât şi la nivel de echipă şi portofoliu de clienţi. Planurile noastre pentru anul 2018 se îndreaptă către investiţii în propriile produse, dezvoltarea activităţii departamentului specializat în consultanţă pentru accesarea de granturi pentru partenerii noştri, precum şi pe mărirea portofoliului de soluţii online în zona Fintech".

Potrivit sursei citate, peste 30% din veniturile companiei provin din proiecte externe, dezvoltate pentru partenerii din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elveţia, Italia sau Olanda.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

Standard & Poor's a înrăutăţit perspectiva de rating a Renault
22 feb.


LES ECHOS:Engie vrea să-şi majoreze profitul cu un miliard de euro
22 feb.


CONFERINŢA BURSA: "CODUL INSOLVENŢEI" / CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM:"Trebuie să analizăm mai atent cauzele care duc la insolvenţă"
22 feb. RAMONA RADU


CONFERINŢA BURSA: "CODUL INSOLVENŢEI" / RĂZVAN HORAŢIU RADU, PROCUROR ICCJ:"Directiva europeană privind a doua şansă intră la o primă lectură în PE, în 26 martie"
22 feb. A.V.


CONFERINŢA BURSA: "CODUL INSOLVENŢEI" / DIANA DELEANU, AVOCAT:"Doar cinci judeţe sunt înregistrate în insolvenţă, dar situaţia nu este reală"
22 feb. Alina Vasiescu


CONFERINŢA BURSA: "CODUL INSOLVENŢEI" / SORIN PETRE, ANEVAR:"Evaluarea este utilă pe tot parcursul procesului de insolvenţă"
22 feb. A.T.


CONFERINŢA BURSA: "CODUL INSOLVENŢEI" / SIMONA MILOŞ, INPPI:"Poprirea pe disponibilul bănesc al debitorului în insolvenţă - imposibil de încuviinţat"
22 feb. Emilia Olescu


CONFERINŢA BURSA: "CODUL INSOLVENŢEI" / NICOLETA MUNTEANU, EURO INSOL:"Abilitatea managerială, cea mai importantă competenţă a practicianului în insolvenţă"
22 feb. RAMONA RADU


CONFERINŢA BURSA: "CODUL INSOLVENŢEI" / STAN TÎRNOVEANU, UNPIR:"Peste 18.400 de angajaţi, afectaţi de procedurile de insolvenţă anul trecut"
22 feb. ADELINA TOADER


CONFERINŢA BURSA: "CODUL INSOLVENŢEI" / ADRIAN VASCU, VERIDIO:"Evaluatorii - să participe, alături de UNPIR, la discuţiile pentru schimbarea legislaţiei"
22 feb. E.O.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.