Aegon România urcă o poziţie în topul asigurătorilor de viaţă

20 apr. 11:20 Bănci-Asigurări
S.B.
Aegon România urcă o poziţie în topul asigurătorilor de viaţă

Compania de asigurări de viaţă Aegon România, parte a grupului financiar internaţional Aegon, a încheiat 2020 cu un volum de 134,5 milioane lei al primelor brute subscrise, în creştere cu 13%, faţă de 2019, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Astfel, creşterea indicelui GWP (Gross Written Premiums - Prime Brute Subscrise) atrage cu sine urcarea Aegon România pe locul al şaselea, în clasamentul celor mai importante companii de asigurări de viaţă de pe piaţa locală, cu o poziţie mai sus decât în 2019. Rezultatele anunţate de Aegon au loc în condiţiile în care anul trecut, piaţa asigurărilor de viaţă din România a avut o creştere de doar 1,1%, cu un volum total al primelor brute subscrise de 2,7 miliarde lei, potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Suntem foarte mulţumiţi de aceste rezultate, în special în contextul unui an dificil atât pentru piaţa asigurărilor de viaţă, cât şi pentru întreaga economie naţională şi globală, şi pentru noi toţi, la nivel personal. Urcarea cu o poziţie în topul celor mai importanţi asigurători de viaţă din România se datorează faptului că, în contextul actual, românii au devenit mai conştienţi de nevoia de a economisi, şi a muncii depuse de colegii mei pentru păstrarea şi creşterea portofoliului de clienţi. Rezultatele arată, de asemenea, faptul că produsele noastre răspund unor nevoi reale. Una dintre aceste nevoi este cea de a-ţi crea un plan financiar de rezervă, economisind şi asigurându-te că, în situaţiile neprevăzute, vei avea un sprijin financiar. În cursul anului trecut, am realizat un studiu care ne-a arătat că 70% dintre intervievaţi consideră că instabilitatea economică generată de contextul pandemic i-a îndemnat să pună mai mulţi bani deoparte ca să fie mai pregătiţi pe termen mediu şi lung. Iată că o parte dintre ei au ales să facă acest lucru printr-o asigurare de viaţă cu economisire. O altă nevoie este cea de a acorda o mai mare atenţie sănătăţii", a explicat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România.

Legat de modul în care s-a desfăşurat activitatea companiei de la declanşarea pandemiei, reprezentantul Aegon România a adăugat: "În ceea ce priveşte păstrarea portofoliului de clienţi, comunicarea, dar şi empatia au fost ingredientele care ne-au ajutat. Încă de la începutul pandemiei, am fost alături de clienţii noştri prin decizia de a nu aplica excluderea riscului pandemiei la niciunul dintre produsele din portofoliul nostru care acoperă decesul sau spitalizarea din îmbolnăvire, excepţie care încă este în vigoare până la jumătatea acestui an, dar şi prin mutarea online a majorităţii operaţiunilor. Astfel, am urmărit ca ei să nu fie nevoiţi să se expună inutil niciunui risc. În plus, clienţii care s-au confruntat cu probleme financiare au avut la dispoziţie o perioadă de graţie majorată de la 60, la 120 de zile."

"Această reuşită este, fără îndoială, rezultatul implicării extraordinare a echipei Aegon România şi al profesionalismului desăvârşit de care au dat dovadă partenerii noştri bancari, Banca Transilvania şi Alpha Bank, dar şi companiile de brokeraj partenere. Împreună am reuşit să fim extrem de agili, să ne adaptăm rapid la noua realitate, iar noi am încercat să îi susţinem prin programe de training realizate în mediul online, dar şi prin adaptarea la noile condiţii a modului de colaborare. Le sunt recunoscătoare tuturor că au rămas dedicaţi clienţilor şi au continuat să-şi deruleze activitatea cu aceeaşi implicare, în condiţii atipice, pentru că noi am fost printre primele companii din ţară care am adoptat munca de acasă, mod de lucru pe care încă îl menţinem. Sunt optimistă că, dacă am reuşit să trecem cu bine de acest ultim an dificil, de acum înainte lucrurile vor continua să se îmbunătăţească", a mai punctat Sînziana Maioreanu.

Evoluţia pozitivă a indicelui GWP pentru Aegon România a fost generată şi de creşterea interesului manifestat de români pentru asigurările pentru sănătate. Conform unei analize realizate de companie în martie 2021, pe parcursul anului trecut, de trei ori mai mulţi români au achiziţionat asigurarea oncologică

Evoluţia pozitivă a indicelui GWP pentru Aegon România a fost generată şi de creşterea interesului manifestat de români pentru asigurările de sănătate. Conform unei analize realizate de companie în martie 2021, pe parcursul anului trecut, de trei ori mai mulţi români au achiziţionat asigurarea oncologică Optimist, faţă de 2019. Analiza s-a realizat pe baza portofoliului Aegon, care a luat în considerare vânzările pentru asigurarea oncologică Aegon Optimist şi pentru produsul de a doua opinie medicală, Aegon Diagnose.me. Numărul persoanelor care au achiziţionat servicii care oferă acces rapid la o a doua opinie medicală, prin intermediul Aegon România, s-a majorat cu 43%, în 2020 faţă de 2019.

"Românii au devenit mai interesaţi de sănătatea lor în 2020, iar această preocupare s-a reflectat şi în vânzările noastre. Cred că este un semnal pozitiv, pentru că arată că oamenii sunt mai atenţi cu sănătatea lor şi a celor apropiaţi, deoarece au realizat încă o dată, în mod abrupt, cât de importantă este aceasta. Sigur, noi toţi ştim, la nivel de teorie, că starea de sănătate este cheia unei vieţi împlinite, doar că tindem să uităm acest lucru şi să nu luăm măsuri practice pentru a ne asigura în caz de boală, până când nu suntem loviţi de necaz. Pandemia ne-a reamintit că suntem fragili şi că este necesar să avem o plasă de siguranţă", a conchis Sînziana Maioreanu.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Bănci-Asigurări

BNR a cumpărat titluri de stat în valoare de 134,7 milioane lei, în aprilie
11 mai. Mihai Gongoroi


PIAŢA VALUTARĂ Euro a scăzut la 4,9259 lei
11 mai. Pandi Julia


PIAŢA MONETARĂDobânda la depozitele overnight a scăzut la 1,14%
11 mai. Pandi Julia


"Relaţia cu CSALB ne-a ajutat să economisim timp, bani, resurse umane şi ne-a readus încrederea pierdută a clienţilor"
11 mai.


ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2021AVBS Credit a intermediat credite bancare în valoare de peste 15 milioane euro
10 mai. G.U.


Euro a scăzut la 4,9259 lei
10 mai. J.P.


ROBOR la 3 luni a stagnat la 1,59%
10 mai. G.U.


"Pandemia a generat un salt uriaş privind adoptarea online-bankingului"1
10 mai. A consemnat Emilia Olescu


PIAŢA VALUTARĂ Euro s-a depreciat la 4,9262 lei
10 mai. Ana-Gabriela Ungureanu


PIAŢA MONETARĂDobânda la depozitele overnight a scăzut la 1,23%
10 mai. Ana-Gabriela Ungureanu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.