Autorităţile medicale din SUA recomandă suspendarea vacinării cu Johnson&Johnson

13 apr. 15:20 Internaţional
S.B.
Autorităţile medicale din SUA recomandă suspendarea vacinării cu Johnson&Johnson

Două autorităţi medicale din SUA au recomandat marţi, într-o declaraţie comună, suspendarea vaccinării cu noul vaccin produs de Johnson&Johnson pe fondul temerilor că ar putea duce la apariţia cheagurilor de sânge, informează G4Media.

Apelul a fost făcut de U.S. Centers for Disease Control and Prevention (CDC) şi Food and Drug Administration (FDA), cele două instituţii cu rol-cheie în pandemie.

Cercetătorii americani suspectează o posibilă legătură între administrarea vaccinului J&J şi apariţia unor cheaguri de sânge, după administrarea a peste 6,8 milioane de doze din acest vaccin.

Decizia finală va fi luată de guvernul SUA, după o nouă întâlnire a experţilor din cele două instituţii.

Vaccinul Johnson&Johnson a fost aşteptat în întreaga lume, dat fiind că este administrat într-o singură doză, ceea ce ar fi uşurat campania de vaccinare, potrivit G4Media.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

BOOM-UL DE PE PIAŢA PETROLULUI DIN SUA Goldman Sachs: Cererea de ţiţei va atinge nivelurile pre-pandemice până la sfârşitul anului
11 mai. V.R.


CORESPONDENŢĂ DIN LONDRA:Marea Britanie s-a ales cu o Scoţie instabilă
11 mai. Ian Deacon


BURSELE LUMIIEvoluţii mixte pe pieţele din Europa şi SUA
11 mai. A.V.


Mişcarea Hamas a lansat rachete asupra Israelului
10 mai. G.B


INDIA: Zeci de trupuri neînsufleţite au eşuat pe malurile fluviului Gange4
10 mai. G.B


Certificatul european de vaccinare a intrat în etapa testelor tehnice1
10 mai. J.P.


ISRAEL:Armata suspendă pentru o zi un exerciţiu major pentru a se concentra asupra unei posibile escaladari a violenţei
10 mai. G.B


BioNTech şi-a îmbunătăţit prognozele de vânzări de vaccinuri Covid până la 15 miliarde de dolari
10 mai. J.P.


Comisia Europeană solicită statelor UE să sprijine Italia prin relocarea migranţilor2
10 mai. G.B


INDIA: Mucormicoza face ravagii printre pacienţii COVID-192
10 mai. G.B





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.