Bucharest Properties REIT a finalizat a 2-a etapă a proiectului Vitan Estates

01 mar. 10:59 Comunicate de presă
Bucharest Properties REIT a finalizat a 2-a etapă a proiectului Vitan Estates

Compania cu acţionariat american Bucharest Properties REIT a finalizat a doua etapă a complexului rezidenţial Vitan Estates. Începând cu luna februarie, complexul are încă două clădiri încadrate în clasa A, de 11 etaje fiecare, ridicate în urma unei investitii de peste 10 milioane de euro. Astfel, sunt disponibile spre închiriere un număr de 156 garsoniere şi apartamente, mobilitate şi utilate, iar investiţia totală în acest proiect se ridică la peste 20 de milioane de euro, conform unui comunicat remis redacţiei.

Kim Vrânceanu, CEO al Bucharest Properties: "Bucharest Properties REIT a inovat piaţa din România, introducând conceptul de clădiri rezidenţiale, multi familiale, administrate profesional, cu numeroase facilităţi incluse. Am lansat, luna trecută, a doua etapă a proiectului nostru inovativ. Chiria pentru o garsonieră începe de la 350 euro/lună, iar pentru apartamentele de 2 camere de la 450 euro/lună. Contractele de închiriere se fac pe o perioadă de minimum 12 luni, iar acum avem şi o campanie promoţională. La primele 50 apartamente închiriate, clienţii noştri primesc înapoi 50% din valoarea chiriei lunare aferente primelor 3 luni, în condiţiile semnării unui contract pe o perioadă de cel puţin un an de zile."

Complexul rezidenţial Vitan Estates, destinat exclusiv închirierii şi dezvoltat pe sistem occidental, este localizat central, în imediata apropiere a staţiei de metrou Mihai Bravu, pe un teren cu o suprafaţă totală de 7.000 metri pătraţi. Cu această nouă etapă finalizată, proiectul cuprinde 3 blocuri, cu un regim de înălţime de 10 şi 11 etaje şi un total de locuinţe disponibile spre închiriere de 320.

"Derulând proiecte similare în SUA, ne-am dat seama că nu există un asemenea concept imboliar pe piaţa din România, aşa că ideea de a investi într-un complex rezidenţial destinat exclusiv închirierii a venit firesc. Ne adresăm tinerilor profesionişti, români şi expaţi deopotrivă, persoane singure sau cupluri, care au un anumit stil de viaţă şi care îşi doresc să locuiască într-un cartier rezidenţial modern, localizat central, cu acces rapid la reţeaua de metrou, dar şi accesibil pentru posesorii de maşini personale", spune Kim Vranceanu. "Încă din 2016, când am

finalizat prima etapă a proiectului, ne-am dorit să creăm o comunitate, prin atragerea unor clienţi care să îndrăgească stilul nostru de viaţă şi să închirieze pe termen lung. Am pregătit o mulţime de facilităţi chiriaşilor, inclusiv un sistem de cash back, astfel încât să încurajăm închirierea pe termen lung, dar şi să responsabilizăm clienţii să păstreze apartamentele în stare cât mai bună", completează Kim Vrânceanu.

Prima etapa a proiectului, lansată în 2016, a necesitat o investitie de 10 milioane de euro. Gradul de ocupare al apartamentelor este, în medie, de 90%, aproximativ un sfert dintre chiriasi fiind în complex încă de la început. Sursele de finanţare au fost din fonduri proprii, dar şi dintr-un credit contractat de la First Bank, partener al Vitan Estates şi în această a doua etapă a proiectului.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

Cora derulează programul Rabla pentru electrocasnice până la finalul anului 20214
21 apr.


ANTREPRENORII ROMÂNI, RETICENŢI LA ARHIVAREA DIGITALĂLegislaţia referitoare la documentele contabile şi temerea faţă de atacurile cibernetice principalii factori invocaţi
21 apr.


Prestigio Click&Touch 2, tastatura inteligentă premiată cu Red Dot Award Product Design 2021
21 apr.


GALA ANIS 2021: Câştigătorii premiilor industriei IT sunt: FintechOS, Medicai, Bittnet Systems, Pentest-Tools.com, Softech, Qubiz, DB Global Technology şi Endava
21 apr.


Minspace lansează Hybrid, noua gamă de soluţii flexibile
21 apr.


MerchantPro a investit peste 100.000 de euro în aplicaţii ce ajută comercianţii din platformă să-şi scaleze businessul
21 apr.


Tech Mahindra îşi extinde biroul din Vox Technology Park cu 1.500 de metri pătraţi
21 apr.


Dezvoltatorul belgian de spaţii logistice WDP investeşte 29 de milioane de euro în regiunile Bucureşti şi Transilvania pentru proiecte noi
21 apr.


Rompetrol extinde contractul de închiriere pentru birourile din City Gate
21 apr.


CRH Ciment România devine ROMCIM
21 apr.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.