Citadela Machu Pichu, redeschisă pentru vizitatori la 40% din capacitate

26 feb. 12:29 Internaţional
A.P.
Citadela Machu Pichu, redeschisă pentru vizitatori la 40% din capacitate

Citadela incaşă Machu Picchu, închisă de la sfârşitul lunii ianuarie din cauza pandemiei de coronavirus, se va redeschide pentru turişti începând de luni, însă doar la 40% din capacitatea sa de primire, informează AFP, citat de g4media.

"Vom redeschide citadela pe 1 martie, cu o capacitate de primire de 40%. Un număr de 897 de persoane vor putea să viziteze situl în fiecare zi, în conformitate cu un protocol sanitar strict", a declarat o sursă din Ministerul Culturii din Peru, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Închis timp de aproape opt luni în 2020, celebrul sit arheologic, inclus pe lista patrimoniului mondial de către UNESCO în 1983, a fost redeschis pentru public în noiembrie. Machu Picchu a fost însă închis din nou pe 31 ianuarie din cauza celui de-al doilea val al epidemiei de COVID-9, deosebit de virulent.

În momentul redeschiderii din noiembrie, numărul vizitatorilor a fost limitat la 2.244 pe zi, iar acum acest număr autorizat fost redus sub pragul de 900.

Miercuri, Guvernul peruan a decis să ridice restricţiile impuse în mai multe regiuni ale ţării de la sfârşitul lunii ianuarie pentru aproximativ 16 milioane de cetăţeni, după o recrudescenţă a cazurilor de COVID-19.

Peru, care are o populaţie de 33 de milioane de locuitori, este una dintre cele mai îndoliate ţări din America Latină prin prisma numărului de persoane decedate din cauza COVID-19 în raport cu populaţia naţională. Statul peruan a fost totodată grav afectat de consecinţele economice generate de pandemia de coronavirus.

Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în Peru cu 11,12% în 2020. Această evoluţie negativă a fost deosebit de brutală pentru sectorul turismului, care s-a confruntat cu o scădere de 50,45%, potrivit statisticilor oficiale.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Germania reinclude în zonele de risc înalt Marea Britanie
14 mai. J.P.


OMS:Persoanele vaccinate trebuie să poarte mască în zonele cu transmitere ridicată 4
14 mai. J.P.


OMS îndeamnă ţările bogate să doneze vaccinuri anti-Covid în loc să-şi vaccineze copiii7
14 mai. J.P.


Wall Street a deschis în creştere
14 mai. J.P.


Rusia se aşteaptă la un nou val epidemic
14 mai. J.P.


Guvernul britanic îşi menţine planul de relaxare a restricţiilor, în pofida răspândirii îngrijorătoare a variantei indiene
14 mai. J.P.


Hackerii care au atacat cea mai mare conductă de petrol din SUA ar fi primit o recompensă de 5 milioane de dolari
14 mai. J.P.


Vladimir Putin se implică în conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan2
14 mai. J.P.


GRECIA:Reprezentanţii din turism se aşteaptă la revenirea industriei în acest an
14 mai. J.P.


Bursele asiatice au închis în creştere
14 mai. J.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.