DAN ILIOVICI, LA CONFERINŢA ROMÂNĂ DE GAMBLING:

"Reglementarea publicităţii - una dintre preocupările ONJN"

07 mar. 2018 Companii
A.I., E.O.
"Reglementarea publicităţii - una dintre preocupările ONJN"

Reglementarea publicităţii este una dintre preocupările Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a spus, ieri, Dan Iliovici, preşedintele Oficiului, în cadrul Conferinţei Române de Gambling, ajunsă la ediţia a opta.

Acesta a menţionat că, printre altele, ONJN lucrează la constituirea fundaţiei pentru un joc responsabil social şi a fondului pentru finanţarea activităţii acesteia, la debirocratizare şi informatizare, la completarea cadrului legal, precum şi la un "parteneriat constructiv cu industria".

Dan Iliovici a menţionat: "Suntem în stadiu avansat cu înfiinţarea fondului pentru colectarea taxelor aferente responsabilităţii sociale, este o chestiune mai mult administrativă până va fi gata". Preşedintele ONJN susţine că statul nu alocă bani direct programului de joc responsabil, dar că, într-o formă indirectă, resursele se întorc în acest domeniu: "Banii vin din taxa de viciu plătită de operatori".

Dan Iliovici a anunţat că Oficiul a autorizat, anul trecut, 68.255 de posturi de joc, 13.355 de agenţii de pariuri, 377 de organizatori de jocuri de noroc, încasând peste 1,3 miliarde lei din taxe specifice şi soluţionând 1.224 de petiţii. De asemenea, ONJN a derulat 13.093 de acţiuni de control, aplicând amenzi în valoare de 9,57 milioane lei, o parte din ele fiind contestate în instanţă. Tot în 2017 au fost confiscate 775 de mijloace de joc care funcţionau ilegal.

"Cadrul legal din domeniul jocurilor de noroc din ţara noastră este dat ca exemplu de bune practici la nivelul statelor UE, aşa cum am observat la toate conferinţele şi expoziţiile internaţionale la care am participat", ne-a spus şeful ONJN, într-un interviu. Conform domniei sale, piaţa neagră a cunoscut o diminuare semnificativă în urma adoptării noului cadru legal: "De la zero operatori de jocuri online licenţiaţi înainte de 2015, am ajuns la peste 20, astăzi.

De asemenea, s-a diminuat foarte mult numărul aparatelor slot-machine operate la negru. Aici am beneficiat şi de o colaborare foarte bună cu operatorii care funcţionează legal şi care ne-au semnalat locaţii unde existau indicii că sunt exploatate aparate neautorizate. Pentru cei corecţi, aceasta este o formă de concurenţă neloială - ei plătesc taxe, impozite, iar cel ce operează la negru nu plăteşte nimic. Inclusiv jucătorii au înţeles nu numai că este ilegală participarea la jocuri pe site-urile neautorizate, dar că ei înşişi sunt protejaţi doar dacă joacă pe site-uri legale".

Peste 100 de specialişti din domeniul gamblingului, reprezentând 70 de companii din ţara noastră şi din alte peste zece state, au fost prezenţi, ieri, la Conferinţa Română de Gambling organizată de Casino Life & Business Magazine, la Palatul Parlamentului.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢIITehnologia 5G va aduce numeroase beneficii în sectorul medical, printre care consultaţii la distanţă şi intervenţii chirurgicale cu roboţi
30 oct.


SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢII Tratamentul la distanţă, viitorul în serviciile de sănătate?
30 oct. VLAD BOERIU


VIDEOCONFERINŢA BURSA "AFACERI ÎN AGRICULTURĂ" / MIHAI-LIVIU MORARU, DIRECTOR GENERAL AFIR:"Fonduri europene de 415 milioane euro au ajuns la fermieri anul acesta, pentru investiţii"
30 oct. A.V.


SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢII / IULIAN TRANDAFIR, PREŞEDINTE ADRFR"Bugetul alocat pentru medicamente are nevoie de o mai mare predictibilitate"
30 oct.


SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢII "Stocurile de medicamente din ţară pentru tratarea noului coronavirus sau a altor afecţiuni nu pot fi evaluate"
30 oct.


SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢII / DR. ADRIAN MARINESCU, INSTITUTUL MATEI BALŞ:"În acest moment, ne gândim că virusul va mai fi prezent până în 2022"
30 oct. A consemnat George Marinescu


SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢII Telemedicina - o alternativă tot mai căutată la consultaţiile tradiţionale
30 oct.


SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢII / VALENTINA BAICUIANU, APMGR:"Pandemia a evidenţiat lipsa din piaţă a mii de medicamente generice, cu preţ accesibil"
30 oct.


VIDEOCONFERINŢA BURSA "AFACERI ÎN AGRICULTURĂ" /SORIN MINEA, CEO ANGST RO:"Aş dori să se discute despre un program comun industrie alimentară-agricultură"
30 oct. Emilia Olescu


VIDEOCONFERINŢA BURSA "AFACERI ÎN AGRICULTURĂ" /SORIN VASILESCU, DIRECTOR ANIF:"Avem nevoie de o strategie ca să finanţăm irigaţiile, desecările şi combaterea eroziunii solului"
30 oct. V.R.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.