Defrişări record pentru ultimul deceniu

02 dec. 2020 Companii
O.D.
Defrişări record pentru ultimul deceniu

Lipsa de respect pentru natură în general şi pădure în special nu se manifestă doar la nivelul ţării noastre. Problema este una extinsă. Defrişările din regiunile amazoniene împădurite din Brazilia au atins cel mai înalt nivel din ultimii 12 ani, a anunţat Institutul Naţional de Cercetări Spaţiale (INPE), responsabil cu monitorizarea pădurii tropicale. În perioada august 2019 - iulie 2020, 11.088 de kilometri pătraţi de junglă au fost defrişaţi în această regiune, potrivit INPE, ceea ce reprezintă cea mai extinsă suprafaţă eliminată după anul 2008. Această suprafaţă corespunde cu aproximativ 4.340 de terenuri de fotbal pe zi sau cu trei terenuri de fotbal pe minut. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, defrişările au înregistrat o creştere cu 9,5 procente. Pădurea tropicală amazoniană este ameninţată şi în alte ţări, printre care se numără Columbia, unde grupuri armate alungă rangerii din zonele protejate, după cum a atras atenţia anterior organizaţia de mediu World Wide Fund for Nature. Pentru preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, regiunea reprezintă în primul rând o zonă cu potenţial economic neexploatat, motiv pentru care susţine crearea unor suprafeţe mai mari pentru agricultură, minerit şi producţia de energie. Şeful statului a respins criticile internaţionale privind politica sa de mediu catalogându-le drept interferenţe în treburile interne, notează DPA. "Viziunea de dezvoltare a guvernului Bolsonaro în ceea ce priveşte regiunea amazoniană ne duce înapoi, în trecut, cu rate de defrişare care nu au mai fost atinse din 2008", a declarat Cristiane Mazzetti de la organizaţia pentru protecţia mediului Greenpeace. "Aceasta este o viziune retrogradă, care nu este pe placul majorităţii brazilienilor şi constituie o nedreptate la adresa eforturilor necesare pentru a face faţă crizei climatice", a adăugat Mazzetti. Din nefericire, Brazilia se confruntă cu probleme economice majore, aşa că şansele ca actuala administraţie să renunţe la aceste proiecte sunt minime.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

China impune Alibaba o sancţiune record de 2,3 miliarde euro
10 apr. G.U.


KLM aniversează 25 de ani de operare a rutei Bucureşti - Amsterdam
09 apr. A.P.


Groupe Renault, Atos, Dassault Systèmes, STMicroelectronics şi Thales îşi unesc forţele pentru a crea "Software Republique"
09 apr. A.P.


Kaspersky lansează un curs online de inginerie inversă pentru malware
09 apr. G.U.


EJOBS:Creştere de 70% a aplicărilor pentru locuri de muncă în primele 3 luni ale anului
09 apr. S.B.


SONDAJ BESTJOBS:16% dintre angajaţi spun că s-au vaccinat deja împotriva Covid-19 şi 37% urmează în perioada următoare
09 apr. S.B.


TRAVELMINIT.RO:Hotelurile din România anunţă politici flexibile de anulări şi oferte speciale
09 apr. G.U.


Netflix a încheiat un acord pentru dreptul de streaming al filmelor Sony1
09 apr. S.B.


Fosta bancă Marmorosch Blank se transformă în cel mai luxos hotel din Capitală
09 apr. A consemnat Adelina Toader


Vântul de la Marea Neagră, un potenţial energetic neexploatat16
09 apr. Mihai Gongoroi





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.