DIN CAUZA CERERII SCĂZUTE DE VIN DIN PARTEA RESTAURANTELOR

Crama Dealul Dorului îşi îndreaptă atenţia spre zona corporate

15 apr. 12:19 Companii
G.U.
Crama Dealul Dorului îşi îndreaptă atenţia spre zona corporate

Ultimul an a fost unul plin de provocări, în care majoritatea afacerilor au fost nevoite să se reorganizeze sau să supravieţuiască la limită. Închiderea restaurantelor din marile oraşe a creat efecte negative nu doar pentru angajaţii din Horeca, ci şi în rândul furnizorilor. Cererea de vin din partea restaurantelor a scăzut considerabil aşa că unele crame caută noi soluţii pentru a acoperi acest gol financiar, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Crama Dealul Dorului (Silagiu, judeţul Timiş) şi-a îndreptat în ultima vreme atenţia spre zona corporate. Numeroase companii doresc să le ofere la final de an sau de Paşte un cadou angajaţilor, iar un vin de calitate poate fi tot timpul binevenit.

"Cramele mici supravieţuiesc cu greu în această perioadă. La un moment dat ne-am pus speranţa că multe dintre restaurante au terase şi că vom avea cerere de acolo. Numai că pandemia a schimbat complet noţiunea de a ieşi în oraş. Dacă în trecut oamenii stăteau mai mult la o masă, pe terasă, comandând o sticlă de vin, acum stau mai puţin şi preferă băuturi mai ieftine. Din acest motiv căutăm o nişă nouă, unele companii au fost receptive, însă sperăm să legăm cât mai multe parteneriate de acest gen, mai ales că urmează sărbătorile pascale", a declarat Doru Husarciuc, proprietarul Cramei Dealul Dorului.

Potrivit sursei citate, în ultimii ani, vinurile din zona Silagiului, judeţul Timiş, au fost premiate naţional şi internaţional, la concursurile de specialitate. Un exemplu este Muscat Ottonel 2018, din gama Zodiac, a Cramei Dealul Dorului, care anul trecut a obţinut medalia de aur la Concursul Internaţional de la Lyon. De altfel, un vin premiat poate fi un semn de recunoştinţă pentru angajaţii care în ultimul an au lucrat în condiţii diferite faţă de anii anteriori.

Crama Dealul Dorului a creat oferte personalizate pentru companii ce implică discount-uri în funcţie de cantitatea de vin cumpărată. De altfel, companiile pot particulariza etichetele şi le pot scrie angajaţilor un mesaj sau pot distribui vinul sub sigla companiei.

"Pandemia de coronavirus cred că este cel mai greu moment cu care ne-am confruntat până acum în industria vitivinicolă. Au mai fost ani grei, cu vreme nefavorabilă sau producţie scăzută, însă acum avem producţie şi calitate foarte bună, însă ni s-au redus câteva segmente importante din piaţa de desfacere. Din cauza ratei mare de infectare din Timiş nici degustari în cramă nu putem face, deşi cerere există", susţine Doru Husarciuc, proprietarul Cramei Dealul Dorului.

Multe companii doresc să organizeze degustări pentru angajaţi

Din primele discuţii cu reprezentanţii companiilor, mulţi antreprenori doresc să organizeze degustări pentru angajaţi. Este o metodă de team-building şi relaxare în rândul celor care lucrează în multinaţionale. În prezent, normele sanitare nu permit organizarea acestora în condiţiile normale, însă o variantă ar fi degustrările online.

"În prezent analizăm această variantă pentru că ne lipseşte foarte mult interacţiunea cu iubitorii de vin. Putem să livrăm acasă vinuri şi apoi să ne întâlnim online prin diverse platforme astfel încât să vorbim despre vinurile premiate sau despre cele pe care noi le considerăm reprezentative pentru crama noastră. De asemenea, în momentul în care va exista o relaxare a măsurilor sanitare, ne dorim să mergem să organizăm degustări chiar la sediul companiilor, evident în weekend sau la finalul programului. În zona de vest a ţării sunt multe companii mari care deja s-au arătat interesate de un astfel de beneficiu pentru angajaţi", a încheiat Doru Husarciuc, proprietarul Cramei Dealul Dorului, din Silagiu, judeţul Timiş.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

ZEROHEDGE:Consilul administrativ al Microsoft a vrut să îl demită pe Bill Gates în 2020, în urma unui scandal sexual în care acesta era implicat
17 mai. S.B.


ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2021Rompetrol a realizat o cifră de afaceri brută de peste un miliard de dolari
17 mai. S.B.


9 antreprenori români au dezvoltat aplicaţia LiteApp de tip marketplace pentru servicii
17 mai. S.B.


Antibiotice dă startul caravanei de vaccinare
17 mai. S.B.


Saint-Gobain încheie un acord pentru achiziţionarea Grupului Duraziv din România
17 mai. G.U.


SONDAJ PWC:Peste 40% dintre companiile din România se aşteaptă ca facilităţile fiscale acordate în pandemie să determine inspecţii fiscale noi
17 mai. G.U.


NETOPIA Payments îşi consolidează structura de holding pentru noua etapă de dezvoltare strategică
17 mai. G.B


În 2020CGS România a raportat un avans cu peste 12% a business-ului
17 mai. G.B


GRUP FEROVIAR ROMÂNLansează ETA Expert, serviciul de estimare a timpilor de sosire pentru transporturile feroviare de marfă
17 mai. G.B


Antreprenorul Alexandru Filip lansează Pickatrip.ro, prima platformă de sejururi şi vacanţe la tarife reduse
17 mai. G.U.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.