Internaţional
Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza vizelor pentru SUA

Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru "eşecul de a acţiona" în ceea ce priveşte reciprocitatea vizelor UE-SUA, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al PE, Jaume Duch. România, alături de alte trei ţări UE, este miza acestei dispute.
FRANŢA:Autorizarea tratamentului cu anticorpii sintetici de la Eli Lilly stârneşte controverse

Autorizaţia temporară de utilizare acordată de Franţa unui tratament împotriva Covid-19, pe baza unui anticorp sintetic de la laboratorul american Eli Lilly, ridică valuri de critici în comunitatea medicală, din cauza lipsei unor studii definitive cu privire la eficacitatea acestuia, potrivit AFP.
Peste două milioane de ruşi au fost vaccinaţi, anunţă preşedintele Vladimir Putin

Peste două milioane de ruşi au primit cele două doze din vaccinul rusesc Sputnik V împotriva coronavirusului şi încă două milioane au primit prima doză, a anunţat preşedintele rus Vladimir Putin, relatează AFP.
Kremlinul respinge apelul de a-şi distruge armele chimice

Kremlinul a respins astăzi drept nefondate şi ilogice cererile ca Rusia să îşi distrugă armele chimice, afirmând că Moscova le-a distrus cu mult timp în urmă ca urmare a ratificării Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice, relatează Reuters şi National Post.
Un elicopter militar s-a prăbuşit în Turcia

Nouă soldaţi turci au murit, iar alţi patru au fost răniţi astăzi după ce elicopterul care îi transporta s-a prăbuşit în sud-estul Turciei, a declarat Ministerul Apărării, evocând un "accident", relatează AFP.
UE a blocat exportul de vaccinuri AstraZeneca din Italia

Uniunea Europeană s-a folosit pentru prima dată de interdicţia de export de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru a opri transferul din Italia spre Australia a 250.000 de doze de ser de la AstraZeneca, au declarat pentru DPA surse europen
Italia şi Germania vor administra doar câte o singură doză de vaccin anti-Covid la unii pacienţi

Italia şi Germania vor administra doar câte o singură doză de vaccin anti-Covid la persoanele care au fost infectate cu coronavirus cu până la şase luni înainte, în timp ce guvernele se agită să economisească doze şi să grăbească procesul de inoculare, relatează Reuters.
Polonia creşte intervalul între cele două doze de vaccin şi nu intenţionează să cumpere Sputnik V1

Polonia va creşte perioada între administrarea celor două doze de vaccinuri anti-COVID-19 şi le va inocula o singură doză persoanelor care au fost deja infectate cu coronavirus, a anunţat joi guvernul de la Varşovia, transmite dpa.
UE ar trebui să-şi poată vaccina toţi cetăţenii până la sfârşitul verii, crede comisarul european Breton

Uniunea Europeană ar trebui să fie în măsură să îi vaccineze pe toţi cetăţenii europeni "până la sfârşitul verii", a declarat joi la Roma comisarul european pentru piaţa internă Thierry Breton, care răspunde de aspectele industriale ale fabricării vaccinurilor, relatează AFP.
ONU:Oamenii risipesc anual aproape un miliard de tone de alimente

O cantitate estimată la 931 milioane de tone de alimente sau 17% din totalul alimentelor puse la dispoziţia consumatorilor în 2019 a ajuns la coşurile de gunoi ale gospodăriilor, retailerilor şi restaurantelor, arată un nou studiu publicat joi de Organizaţia Naţiunilor Unite, informează Reuters.
SUA a suspendat tarifele impuse de administraţia Trump asupra importurilor din Marea Britanie

Statele Unite a suspendat tarifele de retorsiune impuse de administraţia Trump asupra unor bunuri britanice, inclusiv asupra scotch whisky-ului, din cauza unei dispute de lungă durată privind subvenţiile din industria aeronautică, relatează Reuters şi BBC.
Viktor Orban vrea să-şi creeze propria forţă politică în UE, după ieşirea Fidesz din PPE4

Premierul Ungariei, Viktor Orban, vrea să-şi creeze propria forţă politică în Uniunea Europeană, după 10 ani de dispute asupra valorilor democratice, care au dus la anunţul ieşirii partidului său, Fidezs, din PPE, grupul de centru-dreapta al Parlamentului European, relatează Bloomberg.
Marriott îşi va plăti angajaţii din SUA şi Canada care se vaccinează pentru COVID-19

Grupul american Marriott International, cel mai mare lanţ hotelier din lume, a anunţat joi că angajaţii săi din SUA şi Canada care se vor vaccina pentru COVID-19 vor fi recompensaţi cu echivalentul a patru ore de muncă, transmite Reuters.
Suedia recomandă vaccinul AstraZeneca şi pentru persoanele de peste 65 de ani

Suedia a extins astăzi recomandarea de administrare a vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZeneca/Oxford şi la persoanele de peste 65 de ani, transmite Reuters, citând Agenţia Naţională de Sănătate.
Amazon a deschis la Londra un supermarket ''fără contact'' şi fără case de marcat

Grupul Amazon, un gigant al comerţului online, a lansat joi la Londra, pentru prima dată în afara Statelor Unite, un supermarket care permite clienţilor să cumpere produse fără să mai treacă pe la casele de plată, marcând astfel o nouă etapă în concurenţa feroce pe care grupul american o face magazinelor tradiţionale, informează AFP.
Irlanda denunţă decizia lui Boris Johnson de a încălca a doua oară Brexitul

Decizia Guvernului lui Boris Johnson de a modifica anumite clauze ale protocolului încheiat cu Uniunea Europeană (UE) cu privire la Irlanda de Nord - fără să se consulte cu Bruxellesul - nu este demnă de o "ţară respectabilă", denunţă joi vicepremierul irlandez Leo Varadkar, relatează Reuters şi News.ro.
AGENŢIA NAŢIONALĂ A MEDICAMENTULUI:Nu a fost transmisă nicio cerere pentru un studiu clinic privind ivermectina

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a informat, joi, că, până în prezent, nu a fost transmisă nicio cerere de autorizare pentru desfăşurarea unui studiu clinic în care să fie investigată eficacitatea ivermectinei în prevenirea şi tratamentul infecţiei cu SARS-CoV-2, conform Agerpres.
Comisia Europeană propune măsuri pentru a asigura salarii egale pentru o muncă egală

Comisia Europeană a prezentat astăzi, o propunere privind transparenţa salarială menită să asigure faptul că femeile şi bărbaţii din UE primesc salarii egale pentru o muncă egală, transmite un comunicat de presă trimis redacţiei.
Revoluţia verde devine mai scumpă din cauza creşterii preţului la cupru

Cuprul este o componentă vitală a infrastructurilor verzi, de la reţele energetice şi până la turbine eoliene, iar recenta creşterii explozivă a preţului cuprului ameninţă să facă decarbonizarea mai costisitoare, transmite Bloomberg şi Agerpres.
Franţa lansează un program de împrumuturi participative de 20 de miliarde de euro

Franţa a dezvăluit astăzi un program care prevede utilizarea de ajutoare de stat pentru a evita un val de falimente în rândul IMM-urilor după pandemie, apreciind că ar putea fi un model pentru restul Europei.
Ungaria înăspreşte măsurile anti-Covid

Ungaria a anunţat astăzi noi măsuri restrictive în încercarea de a lupta cu un al treilea val 'foarte puternic' al pandemiei, luând decizia de a închide de luni şcolile primare, grădiniţele, aproape toate magazinele şi serviciile, transmit Reuters şi MTI.
POLITICA UE DE COEZIUNE:Peste 77 milioane euro pentru un sistem de gestionare a deşeurilor mai eficient şi mai durabil în România

Comisia Europeană a aprobat joi o investiţie de peste 77 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare, tratare şi reciclare a deşeurilor din judeţul Galaţi, în sud-estul României, informează un comunicat al Executivului comunitar, transmite Agerpres.
Kremlinul îndeamnă Franţa şi Germania să se asigure că tensiunile din estul Ucrainei nu vor depăşi linia roşie

Kremlinul a îndemnat astăzi Franţa şi Germania să-şi folosească influenţa în relaţia cu guvernul Ucrainei pentru a se asigura că evenimentele din estul Ucrainei, unde tensiunile escaladează, nu vor depăşi linia roşie.
PREMIERUL SLOVACIEI:Rusia este gata să anuleze contractul pentru livrarea de vaccinuri Sputnik V6

Premierul slovac Igor Matovic, a spus că Rusia este gata să anuleze imediat contractul pentru livrarea de doze de vaccin Sputnik V din cauza divergenţelor din cadrul coaliţiei guvernamentale din Slovacia asupra oportunităţii utilizării vaccinului rusesc, conform TASS.
UE va extinde mecanismul de control al exporturilor de vaccin până la finalul lui iunie

Uniunea Europeană intenţionează să extindă până la finalul lunii iunie mecanismul de control al exporturilor de vaccinuri anti-COVID-19 produse în statele membre, au declarat joi două surse europene pentru Reuters, măsură care ar putea spori tensiunile cu ţările terţe care se bazează pe vaccinurile produse în interiorul blocului comunitar.
OMS înregistrează o creştere a cazurilor în Europa după şase săptămâni de declin

Numărul de noi cazuri de COVID-19 creşte din nou în Europa, după şase săptămâni de declin, a anunţat joi conducerea regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează AFP şi Reuters.
Consiliul UE aprobă ca multinaţionalele să fie obligate să facă publice impozitele plătite în fiecare ţară din UE

Consiliul UE a ajuns la un acord pentru a spori transparenţa activităţilor marilor companii multinaţionale, în baza unei propuneri a Comisiei Europene. Astfel, multinaţionalele cu cifra de afaceri de peste 750 de milioane de euro vor fi obligate să facă publice impozitele plătite în fiecare ţară din UE, potrivit unui comunicat de presă.