ÎNTR-O NOUĂ LINIE DE PRODUCŢIE

Fabrica de panificaţie şi patiserie din Câmpia Turzii a investit 12,5 milioane euro

02 dec. 2019 Companii
Fabrica de panificaţie şi patiserie din Câmpia Turzii a investit 12,5 milioane euro

Fabrica de panificaţie şi patiserie din Câmpia Turzii, controlată de grupul belgian La Lorraine, a investit 12,5 milioane euro într-o nouă linie de producţie

Produsele fabricate aici vor ajunge atât pe piaţa internă, cât şi la export, iar investiţia atrage după sine crearea a zeci de noi locuri de muncă, după cum anunţă compania, citată de news.ro.

Cea de-a cincea linie de producţie va fi dedicată pâinii de tip rustic de o calitate superioară, făcută cu ingrediente nutritive precum maiaua şi seminţele. Aceasta este aproape în totalitate automatizată, având o capacitate de producţie de 160.000 de produse pe zi. Linia este dotată cu un dospitor cu aerosoli care ajută la o mai bună hidratare a aluatului.

"Sistemul de ambalare este tehnologizat, pregătirea cutiilor şi etichetarea făcându-se automat, viteza de ambalare fiind de două pâini pe secundă. Linia este deja funcţională, iar produsele făcute în fabrica din Câmpia Turzii vor ajunge atât pe piaţa internă, cât şi la export, în ţări precum Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Grecia", mai menţionează reprezentanţii companiei. Aceştia precizează că, până la sfârşitul acestui an, vor fi angajate 20 de persoane, urmând ca până la finalul anului viitor să mai fie angajaţi încă 40 de operatori: "Fabrica de produse de panificaţie şi patiserie pre-coaptă va avea nevoie de oameni cu un nivel de pregătire tehnică ridicat, precum şi de proaspăt absolvenţi ai şcolilor profesionale sau a liceelor cu profil tehnic sau de tineri talentaţi care îşi doresc să înveţe şi să se dezvolte în echipa La Lorraine România".

La Lorraine România este unul dintre principalii furnizori de produse pre-coapte de pe piaţa din România. În anul 2018, în fabrica din Câmpia Turzii au fost făcute 36.000 de tone de produse de panificaţie pre-coaptă congelată şi produse de patiserie congelată. 30.000 de tone au ajuns pe piaţa internă, iar 6.000 de tone au ajuns la export.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

China impune Alibaba o sancţiune record de 2,3 miliarde euro
10 apr. G.U.


KLM aniversează 25 de ani de operare a rutei Bucureşti - Amsterdam
09 apr. A.P.


Groupe Renault, Atos, Dassault Systèmes, STMicroelectronics şi Thales îşi unesc forţele pentru a crea "Software Republique"
09 apr. A.P.


Kaspersky lansează un curs online de inginerie inversă pentru malware
09 apr. G.U.


EJOBS:Creştere de 70% a aplicărilor pentru locuri de muncă în primele 3 luni ale anului
09 apr. S.B.


SONDAJ BESTJOBS:16% dintre angajaţi spun că s-au vaccinat deja împotriva Covid-19 şi 37% urmează în perioada următoare
09 apr. S.B.


TRAVELMINIT.RO:Hotelurile din România anunţă politici flexibile de anulări şi oferte speciale
09 apr. G.U.


Netflix a încheiat un acord pentru dreptul de streaming al filmelor Sony1
09 apr. S.B.


Fosta bancă Marmorosch Blank se transformă în cel mai luxos hotel din Capitală
09 apr. A consemnat Adelina Toader


Vântul de la Marea Neagră, un potenţial energetic neexploatat16
09 apr. Mihai Gongoroi





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.