MARCEL CIOLACU:

''Orban a încălcat regulamentul în privinţa moţiunii simple''

13 apr. 22:07 Politică
G.U.
''Orban a încălcat regulamentul în privinţa moţiunii simple''

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat astăzi că social-democraţii vor sesiza Curtea Constituţională cu privire la modul în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a supus la vot în Biroul permanent data la care urmează să se dezbată moţiunea simplă în domeniul sănătăţii, informează Agerpres.

"Astăzi au încălcat iarăşi regulamentul Camerei (reprezentanţii coaliţiei de guvernare - n.r.). Domnul Orban spune că Dragnea era un dictator, ce făcea în Parlament. În şase zile moţiunea simplă (privind Sănătatea - n.r.) trebuie votată, scrie în Regulament. A pus-o la vot peste nouă zile, că sunt şase zile calendaristice. Tot se depăşeşte, cu calendaristice şi lucrătoare tot se depăşeşte. (...) Îl anunţ oficial pe domnul Orban - că a participat la şedinţa de Birou permanent, a supus la vot şi a făcut un abuz - vom face la Curte (sesizare la Curtea Constituţională - n.r.) şi vom aştepta, dacă preşedintele Camerei a încălcat regulamentul şi a făcut un abuz. Este act premergător schimbării din funcţie a preşedintelui Camerei", a spus Ciolacu la Antena 3.

În altă ordine de idei, Ciolacu a menţionat că solicitarea PSD de înfiinţare a unei comisii de anchetă parlamentară cu privire la datele din pandemie nu a fost pusă nici acum pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite, notează sursa citată.

"Am cerut în Parlament comisie de anchetă după declaraţiile domnului Voiculescu că s-au măsluit datele din pandemie ca să avem alegeri, cum îşi dorea domnul Iohannis. Le-au pierdut, nu a mai contat. Chiar dacă le-au pierdut au făcut o coaliţie repede. Nu o pun pe ordinea de zi. A fost BPR. Vine Barna la televizor şi spune că e transparenţă. Toate aceste minciuni trebuie să le afle românii. De ce nu au pus-o pe ordinea de zi?", a spus Ciolacu.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

BARNA:"Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom reveni mai repede la normalitate"5
14 mai. J.P.


ORBAN:"Există un interes mare al investitorilor pentru România"4
14 mai. J.P.


LUDOVIC ORBAN:"Avem datoria şi responsabilitatea să nu uităm femeile şi bărbaţii arestaţi, torturaţi şi morţi în închisorile comuniste"3
14 mai. S.B.


FLORIN CÎŢU:"Sunt toate condiţiile pentru a avea în următorii patru ani o explozie a creşterii economice"7
14 mai. S.B.


FLORIN CÎŢU:"Salariul mediu nominal creşte semnificativ"3
14 mai. S.B.


NELU TĂTARU, DESPRE RAPORTAREA DECESELOR DE CORONAVIRUS:"Nu poate fi vorba de morţi ascunşi de Guvern"4
14 mai. S.B.


ALEXANDRU RAFILA, DESPRE RAPORTAREA DECESELOR DE COVID"Inadvertenţele se puteau observa în fiecare zi"
14 mai. S.B.


Din weekend, pică masca!10
14 mai. I.Ghe.


Elevii se consideră batjocoriţi de Guvern4
14 mai. O.D.


NOU MOTIV DE DISPUTĂ ÎN PNRRAntreprenorii doresc ca FNGCIMM să gestioneze instrumentele financiare8
14 mai. George Marinescu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.