Ministrul Mediului, asigurări că tăierile de păduri vor fi monitorizate strict 2

29 iun. 2020 Companii
O.D.
Ministrul Mediului, asigurări că tăierile de păduri vor fi monitorizate strict

Tăierile legale/ilegale din pădurile ţării noastre constituie o poveste fără sfârşit, la care se tot adaugă pagini, unele mai negre decât altele. Explicaţiile sunt multe, măsurile mai puţine. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, susţine că prin operaţionalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) vom reuşi, în timp real, 24 de ore din 24, să avem un management foarte bun al materialului lemnos şi vom şti, în orice moment, cât s-a tăiat din pădurile României şi unde va merge acest material lemnos: "Este important să înţelegem că, odată cu operaţionalizarea SUMAL, toate instituţiile statului vor fi într-o strânsă coordonare - fie că vorbim de direcţiile silvice, de gărzile forestiere sau instituţiile din subordinea Ministerului de Interne - 24 de ore din 24 vor colabora şi se vor asigura că tot ceea ce se taie astăzi în România să se facă conform legii şi niciun metru să nu fie tăiat în plus. De asemenea, aş vrea să îi asigur pe toţi românii, că prin operaţionalizarea SUMAL, nu se va mai putea realiza transportul dublu pe acelaşi aviz, nimeni nu va mai putea să transporte, cu aviz, cantităţi mai mari sau mai mici pentru că la fiecare transport vor fi obligaţi transportatorii să urce cele trei fotografii - faţă, lateral, spate, pentru a dovedi că au cantitatea de material lemnos cu care au plecat din pădure şi vor ajunge în depozit". Alexe a adăugat că autorităţile au închis ochii la ilegalităţile comise în interiorul fondului forestier: "Pentru că multe dintre aceste ilegalităţi, în interiorul fondului forestier sau pe drumurile publice, de multe ori s-au petrecut cu sprijinul sau au închis autorităţile ochii, prin acest sistem vom şti exact: cât au tăiat, cât au avizat, cât şi-au însuşit atunci când au încărcat mijlocul de transport şi cât trebuie să ajungă la destinaţie. Prin această HG ajungem să limităm, şi chiar să stopăm, atât tăierile ilegale din pădurile României, cât şi transportul ilicit de material lemnos. Îi asigur pe toţi românii că rămânem cu grijă faţă de păduri, faţă de mediu şi vom acţiona cu aceeaşi determinare ca până acum". Operaţionalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) 2.0 a fost aprobată de către Executiv, prin Hotărâre de Guvern. Noua versiune a SUMAL aduce inovaţii care ajută, pe de o parte, munca de combatere a tăierilor ilegale şi, totodată, simplifică munca lucrătorilor silvici din teren. Astfel, se va putea urmări, în timp real, prin coordonate GPS, orice transport de masă lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare, devenind în acest mod foarte dificil să mai apară acele escale ilegale realizate cu acelaşi aviz. De asemenea, SUMAL 2.0 obligă la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din ţara noastră, precum şi însemnarea, în pădure, a parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS înainte de a se face tăierea. O altă particularitate a noului SUMAL este aceea că se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din ţară. În plus, cantităţile de lemn din depozite vor fi actualizate automat de SUMAL 2.0, fără să mai poată fi făcute uitate alte volume. La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) menţiona că echipamentele noului Sistem Naţional Integrat de Urmărire a Trasabilităţii Materialelor Lemnoase - SUMAL au fost achiziţionate şi sunt în curs de instalare şi configurare, lansarea versiunii complete fiind preconizată pentru data de 30 iunie 2020.


Opinia cititorului: 2
1.   vor fi
mesaj trimis de anonim în data de 29.06.2020, 19:59

vor fi ???

2.   fără titlu
mesaj trimis de Ion Dumitru în data de 30.06.2020, 17:23

Am lucrat în pădure și ca inginer silvic, dar și după ce mi-am înființat propria firma de exploatare. Paza pădurii se poate face doar prin structuri specializate. Inarmarea silvicultorilor nu este o soluție. Paza pe drumurile forestiere, în puncte de control la bariere. Camioanele ies din pădure pe drum și pot fi filmate de camere video poziționate strategic. Patrularea prin cantoane după cioate este ineficienta, se vede de atâția ani.

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / FELIX PĂTRĂŞCANU, CEO FAN COURIER:"Posibilităţile de finanţare nu lipsesc din piaţă pentru proiectele antreprenoriale"
16 apr. A.T.


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / NICOLETA MUNTEANU, VICEPREŞEDINTE CONAF:"Lipsa educaţiei antreprenoriale - principalul motiv pentru care multe companii eşuează"
16 apr. A.T.


GUVERNUL ALOCĂ664,1 milioane lei pentru certificatele CO2 necesare CE Oltenia
16 apr. G.M.


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / RAMONA IVAN, DIRECTOR CEC BANK:"Foarte multe companii şi-au găsit puterea să se reinventeze după blocajul impus de pandemie"
16 apr. A.V.


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / TIVADAR RUNTAG, CEO CHIMCOMPLEX:"Condiţiile favorabile de piaţă ne-au ajutat foarte mult în a doua jumătate a lui 2020"
16 apr. M.G.


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / ANDREEA NEGRU, PURTĂTOR DE CUVÂNT ROMGAZ ŞI PREŞEDINTELE ADAA:"Pandemia a adus companiilor oportunitatea să-şi îndeplinească rapid unele deziderate"
16 apr. E.O.


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / OANA-MARCIANA ÖZMEN, DEPUTAT:"Ne dorim o lege a holdingului şi o modificare a legii societăţilor comerciale care să ne ajute şi să nu ne încurce"
16 apr. George Marinescu


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / CORNELIU BODEA, CEO ADREM ŞI PREŞEDINTE CRE:"Bursa de Valori creează un parteneriat între investitori şi antreprenori"
16 apr. Mihai Gongoroi


Cererea de birouri a scăzut la 50%, în pandemie
16 apr. Emilia Olescu


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / CRISTINA CHIRIAC, PREŞEDINTELE CONAF:"Peste 90% din companiile fondate de femei nu sunt scalabile să intre în categoria companiilor mari"
16 apr. George Marinescu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.