Natura se bucură, maşinile electrice câştigă teren în faţa celor "clasice"

27 nov. 2020 Companii
O.D.
Natura se bucură, maşinile electrice câştigă teren în faţa celor "clasice"

Veştile legate de diminuarea poluării sunt de fiecare dată binevenite.

Chiar dacă destul de târziu şi de greu, oamenii au înţeles că natura trebuie protejată, iar acest lucru a început să se vadă şi în tendinţele legate de consum. Vânzările de maşini electrice vor creşte anual cu aproape 30%, în următorii zece ani, astfel încât, la finalul deceniului, una din trei maşini nou vândute la nivel global va fi electrică, reiese din raportul Deloitte "Electric Vehicles. Setting a course for 2030". Conform documentului, numărul total de maşini electrice vândute anual în întreaga lume va creşte de la 2,5 milioane - în 2020, la 11,2 milioane - în 2025, şi la 31,1 milioane - în 2030. Pe de altă parte, raportul previzionează că, pe măsură ce economiile lumii îşi vor reveni în urma crizei generate de pandemia de COVID-19, vânzările de maşini cu motor pe combustie internă îşi vor relua creşterea şi vor ajunge la 81,7 milioane, în 2025, la nivel global, însă vor înregistra un declin în anii care vor urma: "Măsurile adoptate în contextul COVID-19 pentru sprijinirea pieţei auto au favorizat, pe anumite pieţe, maşinile electrice. De exemplu, în Germania, guvernul a diminuat temporar TVA de la 19% la 16% pentru vehiculele cu emisii reduse şi a dublat subvenţiile existente, la aproape 7.000 de dolari, pentru autovehiculele electrice care costă sub 45.000 de dolari. În Franţa, consumatorii care cumpără astfel de maşini cu preţuri de maximum 50.000 de dolari primesc un stimulent de aproape 8.000 de dolari, în creştere de la aproximativ 7.000 de dolari, anterior crizei. Totodată, autorităţile franceze au dublat prima de casare pentru maşinile vechi. În acelaşi timp, în China, subvenţiile pentru maşini electrice şi politicile de reducere a impozitelor, care urmau să expire în 2020, au fost extinse până în 2022". Pe de altă parte, raportul de specialitate relevă faptul că, în SUA, piaţa a evoluat dezamăgitor în ultima perioadă, în contextul în care benzina şi motorina au preţuri mici, iar gama de modele disponibile de maşini electrice este redusă (modelul Tesla 3 reprezintă aproape jumătate din vânzările din această nişă). Raportul Deloitte "Electric Vehicle. Setting a course for 2030" se bazează pe analiza seturilor de date din industrie, precum şi pe anunţurile publice ale companiilor producătoare.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

IULIU STOCKLOSA, VICEPREŞEDINTE CCIB:"Exportul, prioritate pe termen lung"
21 apr. S.B.


ASBIS Romania prezintă Prestigio Click&Touch 2, o nouă tastatură inteligentă
21 apr. S.B.


STUDIU HORVATH&PARTNERS:Circa 97% dintre proiectele de infrastructură mare din România întârzie din cauza relaţiei deficitare cu autorităţile
21 apr.


ÎN ANUL 2020Tohani România a produs 1 milion de sticle de Fetească Neagră
21 apr. S.B.


OPINIIDigitalizarea ANAF, esenţială pentru protejarea contribuabililor şi pentru reducerea presiunii pe bugetul de stat
21 apr.


Daily Mail a dat în judecată Google pentru publicitatea online
21 apr. S.B.


Apple a anunţat o gamă de computere iMac slim cu procesor propriu
21 apr. S.B.


CDA CONFORT STEEL a cerut insolvenţa societăţii STEEL STANDARD
21 apr. J.P.


A & G COMUNICATION PREST şi-a cerut insolvenţa
21 apr. J.P.


Producătorul de smartphone-uri vivo îşi face loc pe piaţa din România
21 apr.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.