NICUŞOR DAN:

"Primăria Capitalei are 6000 de litigii pe rol şi datorii curente de 3 miliarde de lei" 2

29 oct. 20:51 Politică
A.P.
Facebook
Facebook

Noul primar al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că după o primă evaluare de la preluarea mandatului său se impun o serie de măsuri care să asigure funcţionalitatea instituţiei, scrie g4media.

"Am făcut o evaluare la Direcţia Juridică, precum şi o analiză a situaţiei fianciare, inclusiv în cazul instituţiilor subordonate. Am avut şi o discuţie aplicată cu toate persoanele implicate în problema epidemiei de Coronavirus. Mâine (vineri - n.red), ne vom concentra pe sistemul de termoficare, am invitat la discuţii şi personalul Companiei de Termoficare. De asemenea, vom analiza şi situaţia resurselor umane. Va urma o discuţie în privinţa companiilor municiple, a situaţiei lor financiare şi manageriale", a transmis Nicuşor Dan în cadrul unei conferinţe de presă.

Principalele probleme semnalate de noul primar al Capitalei:

Primăria are pe rol un număr de 6000 de lititgii, ceea ce înseamnă că ceva nu funcţionează la nivelul instituţional, de vreme ce oameni/organizaţii/firme sunt nevoite să se îndrepte în instanţă împotriva municipalităţii. Vom efectua o repartizare pe tipuri de litigii să vedem care sunt principalele probleme.

Mi s-a confirmat că există uriaşe întârzierii pe linia de retrocedări.

Situaţia financiară este cea de care am vorbit şi în campania electorală. Primăria şi instituţiile din subordine au datorii curente de 3 miliarde de lei.

Estimarea de buget pentru 2020 este de 4 miliarde de lei, venituri şi cheltuieli, fără să ne raportăm la datoriile companiilor municipiale. Am explicat în ultimii doi ani că nu se poate, după ce ani de zile ai avut încasări de 4 miliarde de lei, să zici că poţi să încasezi 7 miliarde de lei. Oricum ai face, tot 4 miliarde sunt încasările. Să faci altceva înseamnă să te duci în situaţie de risc, de incapacitate de plată.

Există popriri pe conturile Primăriei de 70 de milioane de lei.

Mă voi asigura că toţi responsabilii pentru epidemia de Covid-10 vor colabora între ei. Ca primă observaţie, până în prezent multe dintre aceste instituţii nu au colaborat între ele.

Opinia cititorului: 2
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 30.10.2020, 09:46

Dracie...tu cate plangeri ai facut contra primariei. Sunt curios cum vor fi gestionate

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2020, 10:54

În sfârșit, un primar grijuliu: ...există întârzieri uriașe la retrocedări ....

Alo, domnule Orban! poti să te faci puțin mai grijuliu să vezi cate întârzieri colosal de uriașe la retrocedare sunt la nivel de țară? 

Altfel ti se potrivește cel mai bine numele Orbete. 

Pricepusi?

 

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

NICUŞOR DAN:"E obligatoriu să trimitem PSD în opoziţie"3
02 dec. J.P.


BODE:"Se poate şi în România să finalizăm proiecte de infrastructură de transport înainte de termen"3
02 dec. J.P.


ORBAN:"Mâine se va semna contractul de finanţare pentru apă şi canal pe judeţul Bacău"
02 dec. A.P.


MARCEL CIOLACU: "Iohannis mai avea puţin şi dădea cu pălăria de pământ că PNL-ul va deschide pieţele electoral fix înainte de alegeri"
02 dec. S.B.


CIOLACU ÎL CRITICĂ PE ORBAN:"Nu poţi să nu faci nicio remaniere guvernamentală"1
02 dec. J.P.


Salariul mediu net va ajunge la 1.000 de euro pe lună, conform programului de guvernare al PNL4
02 dec. A.P.


CĂTĂLIN DRULĂ:"Cu PSD ne-am luptat, n-am fost în USL şi alte combinaţii subterane în anii 2000"2
02 dec. J.P.


ASTĂZIKlaus Iohannis participă la deschiderea tronsonului de autostradă A 7, varianta ocolitoare Bacău6
02 dec. G.U.


PONTA:"Voiam să mă duc la Mănăstirea Sfântului Andrei, dar m-am gândit că mă vor opri de 10 ori pe drum, deşi sunt parlamentar şi nu mă pot opri"6
02 dec. J.P.


VASILE DÎNCU:"Să ne decidem, vrem republică prezidenţială, sau parlamentară?"6
02 dec. J.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.