OMUL SF(m)INTESTE LOCUL

Cum a ajuns Cişmigiul monument istoric 18

06 aug. 2019 Omul sf(M)inteste locul
MAKE
Fotoreportaj de MAKE
Fotoreportaj de MAKE

MAKE

Bunica mea era cu zece ani mai tânără ca mine, când m-a dus prima oară în Cişmigiu.

Am 68 de ani, dar, în 1954, aveam 3, iar ea, 58.

Bucovineancă blândă, subţire, cu ochi albaştri, nu m-a certat niciodată, deşi preferatul ei era frate-miu (vorbea Yiddish, dar mă făcea "jidan", - mi-a spus că, în pruncie, părul meu bătea în roşu).

Mă ducea la porumbei, la Buturuga, - pe locul instalaţiilor de acum pentru jocul copiilor era nisip şi pietriş mărunt şi copiii de vârsta mea săpau gropiţe şi ridicau moviliţe şi te puteai aşeza la lucru şi nimeni nu scotea nici o vorbă ore în şir, luai lopăţica unuia şi nu protesta, o lăsai şi apucai găletuşa altuia, nu exista nici o ceartă, orice observator ar fi considerat că avem un scop comun pe care nu-l putem atinge decât printr-o contribuţie susţinută, coordonată şi colectivă.

Veneam dimineaţa şi plecam la prânz fericit, locuiam alături, pe Izvor, acum casa noastră, ca de altfel întreg cartierul şi familia mea de atunci au fost demolate de Ceauşescu şi de viaţă.

Cred că bunica m-a dus la Cişmigiu o singură vară, pentru că, în toamnă, am primit derogare de vârstă şi am fost acceptat în grupa mică, la grădiniţă. Era vârsta la care copiii mi-au arătat într-o curte din vecini, plină cu flori de nalbă, un moşneag cu barbă albă, pe un scăunel - "Este Moş Gerilă de vară!", mi-au şoptit.

După opt ani, am fost admis la programul extraşcolar al Liceului de Arte Plastice, vizavi de Catedrala Sfântul Iosif (pentru clasele V-VIII, pe atunci nu existau şi ore teoretice, doar desen, pictură şi sculptură); intram în Cişmigiu pe lângă Liceul Lazăr, străbăteam economic aleile sinusoidale, ca la raliuri, calculând tangente la curbele interioare şi ieşeam pe lângă lacul cu lebede şi raţe, (mult mai târziu am remarcat "Izvorul Eminescu"), urcând cascada de trepte din spate.

Uneori, făceam drumul dus-întors de două ori, aveam antrenamente de baschet, de vreo trei ori pe săptămâ­nă, cu echipa Şcolii Germane, în sala de sport din curtea Catedralei.

Îmi amintesc bucuria admiterii în clasa a V-a; (37 de ani mai târziu, scena s-a repetat cu fiica mea cea mică, a dat admiterea în clasa a V-a la acelaşi Liceu, am ridicat-o să vedem rezultatele împreună şi când i-am spus "Ai intrat!", tot corpul ei micuţ s-a cutremurat, de era să o scap din braţe).

Îmi amintesc emoţia admiterii mele în clasa a IX-a, mi-a bufnit sângele pe nas când m-am văzut pe lista admişilor, frate-miu era cu mine şi culmea!, nu m-a înjurat, mi-am pătat cămaşa albă cu sânge, m-a dus în Cişmigiu şi cineva ne-a învăţat să ne aşezăm pe o bancă şi să ridic o mână în sus, cu capul dat pe spate.

În clasa a IX-a, mă întorceam prin Cişmigiu împreună cu o colegă frumoa­să, deşteaptă şi rece, după care tânjeau ceva băieţi; mult mai târziu, spre sfârşitul Liceului, am aflat că, de fapt, locuia în direcţia opusă şi am întrebat-o mirat de ce altădată venea prin Cişmigiu şi ea a râs, "Eşti foarte prost!". (După facultate, a emigrat în Germania, unde, la maturitate, s-a spânzurat. Nu am aflat de ce).

Odată am chiulit cu o colegă de la orele de sculptură din localul de pe Kalinderu, ne-am aşezat pe o bancă de piatră, montată lângă "Bibliotecă" (chiar era o bibliotecă acolo, acolo am citit, pe la 16 ani, "Aşa grăit-a Zaratuh­s­tra", nu mai ţin minte nimic) şi după îndelungate tergiversări, ne-am sărutat (treizeci de ani mai târziu, într-o iarnă, pe aceeaşi bancă de piatră, cu cea care ulterior a devenit a doua mea soţie, s-a repetat scena tergiversării şi sărutului şi i-am povestit-o).

Ca adolescent, uneori, la "Cetăţuie", un loc mai retras, purtam convorbiri filosofice.

Oricât de incredibil ar părea acum, în Liceu eram atât de bine antrenat, încât urcam scările din spatele Cişmigiului, în salturi, de pe un podest pe celălalt, ajutându-mă de balustradă, ca la săritura cu prăjina.

N-am intrat la Facultatea de Arte Plastice (ar fi fost în curtea Liceului - am regretat mereu asta, dar primit compensaţia că amândouă fiicele mele au absolvit-o şi şi-au dat masterul în grafică), am urmat o şcoală postliceală de arhitectură, pe Occidentului, şi ulterior am lucrat ani de zile la un institut de proiectări de pe Căderea Bastiliei - drumul meu prin Cişmigiu a fost mereu şi mereu acelaşi, în toţi anii.

Am schimbat drumul, când am urmat Facultatea de Filosofie (la Drept, lângă Operă) şi totodată, Ceauşescu a demolat cartierul copilăriei mele şi ne-a mutat în Prelungirea Ferentari; mi-am dat licenţa cu o lucrare de metalogică, despre devenirea (gradualitatea) falsului, până la falsificarea perfectă în antinomii, în care m-am răzbunat - n-am citat din Ceauşescu nimic, performanţă, cred, unică în Facultate! (nu spusese nimic în materie, n-a ştiut că există domeniul).

În 26 aprilie 1982, ningea cu petale în Cişmigiu - nu vreau să explic menţiunea asta - nu-mi amintesc să mai fi văzut vreodată aşa ceva, bătea vântul în rafale moi, petale albe şi roz.

În fiecare primăvară, vizitez cireşul japonez de la Bulevard, îmi răsare Muntele Fuji, Hokusai şi Basho.

Narcisele îmi amintesc că nu m-am mai dus la mormântul mamei.

Acum, locuiesc la 25 de metri de Cişmigiu, înspre Sala Palatului.

În zilele în care n-am răbdare să gătesc, uneori, mâncăm la unul din cele două restaurante din Grădină; sunt duminici în care luăm acolo micul dejun.

Când mă încumet să merg pe jos la serviciu, în Popa Tatu, (îmi ia 10-15 minute), trec pe lângă Restaurantul "La Bibliotecă", pe lângă "Izvorul Eminescu", pe lângă banca de piatră, pe lângă locul în care mi-au căzut picăturile de sânge şi petalele de flori şi mă trag de balustradă, să urc treptele din spatele Grădinii, una câte una.

Când ajung sus, mă opresc să-mi revin.

Cişmigiul este un monument istoric.

NOTA AUTORULUI

Zburau porumbeii din gura mare a Gabrielei Vrânceanu Firea (a lui Pandele) - caricatura i-am făcut-o anul trecut şi am publicat-o în 5 septembrie 2018 - uitaţi-vă în galerie!

Cu toate astea, mărturisesc că o simpatizez mai tare pe doamna Firea (fosta ziaristă la un săptămânal oarecum concurent), decât pe domnul Nicuşor Dan, cu atât mai mult cu cât mă ştiam cu regretatul domn Firea (era foarte cumsecade, ne-am cunos­cut în China), iar domnul Nicuşor Dan, în afară că se uită la tine pe după colţ, mai este şi matematician.

În ocazia proiectului de reabilitare a Cişmigiului, însă, mă bucur că există Nicuşor Dan, pentru că, deşi cred că, da, este potrivit să fie reabilitat, sunt extrem de îngrijorat că reabilitarea asta să nu mutileze Grădina.

Desfiinţarea straturilor de iarbă şi flori care se văd din perspectiva intrării principale ("Parterul Central"), unde proiectul de reabilitare prevede să betoneze o alee largă, cred că mutilează Grădina.

Ceasul negru cu margini aurii, care ar fi fost potrivit la Cimitirul Bellu, a fost proptit în peluza circulară de la intrare, de o administraţie trecută, dar nu a mutilat Cişmigiul într-atât, ci i-a adăugat, doar, prost gust.

Un primar tâmpit, a însoţit ceasul funebru cu pitici de grădină.

Mulţi.

Kitsch-ul în floare, în loc de flori.

Piticii au fost ulterior evacuaţi, acum sunt lalele sau alte flori, lângă cireşul japonez dinspre drum.

A adus hârdaie cu copaci, pe aleile străjuite de copaci.

Cum ai mânca pâine cu mamăligă.

Mai face omul un ban în plus.

Mai pune hârdaie cu copaci şi pe Bulevardul Regina Elizabeta, lipite de gardul Grădinii (acum le-au eliminat).

Încă un ban.

Lacomia e mare, cretinismul fără limite.

Cu trei hârdaie fără verdeaţă, plantate în mijlocul intersecţiei între alei, administraţia de gânditori a desfiinţat terenul de fotbal cu piciorul, desenat ad-hoc de adolescenţi, la intrarea dinspre piaţeta "Iosif Sava".

În schimb, alături, pe peluză, au îngrădit un spaţiu mai larg, special pentru câini - un fel de expresie explicită a scării de valori, întâi câinii.

Cele două closete zidite, pe Aleea Trandafirilor şi pe cealaltă parte (cred că era pe Aleea "Şipotul Fântânilor" sau în continuarea ei), au fost închise, deja de zeci de ani.

Au băgat closete portabile.

Sunt din plastic.

Put.

Tare!

Nu te poţi apropia decât când nu te mai ţii.

Încă un ban în plus.

Arhitectule, ai grijă!

Cişmigiul este un monument istoric.


Opinia cititorului: 18
1.   Cel mai bun text pe care l-am citit in ani!
mesaj trimis de MA în data de 06.08.2019, 00:19

Literatura non fictiva care porneste ca la Marquez, se balaceste in frivolitatea cristalina a lui Grigore Popescu-Bajenaru si imi aminteste proustian de zorii gazetariei politice post-revolutionare, adiata de nazuroasele fronturi atmosferice matinale pe care le conturam sinoptic pe harta colocviilor mele cu Simion Ciomac, Romulus Anastasescu, Traian Furnea sau Dan Constantin Preda. Trebuie negresit sa mai merg o data in Cismigiu in viata asta. Sau poate ca nu. Poate ca realitatea e prea searbada. Mai bine trec pe la Make sa mi-o povesteasca el.

1.1.   Da... (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Sir în data de 06.08.2019, 18:14

Intr-adevar, maesțre MA, cita dreptate aveti! De altfel, ca-ntotdeauna... Ma bucur ca am citit acest text magnific, care m-a cucerit, drept pentru care, mulțumesc!

2.   Felicitari!
mesaj trimis de marsyas în data de 06.08.2019, 08:06

Intr-adevar, foarte bun articol! Farmecul gazetariei romanesti in asta a constat intotdeauna, in nevoia si putinta unora de a scrie literatura adevarata la ziar. Asa a fost pana la Razboi, asa a fost, pe alocuri, chiar si pe vremea lui Nea Nicu, asa a fost imediat dupa Revolutie. De la o vreme s-a rarit de tot scriitura aleasa. Noroc ca noi, publicul, si voi, scriitorii, suntem de-o seama, cand va veti duce voi, om crapa si noi, n-o sa fie vreme sa ne simtim lipsa.

2.1.   Chiar si pe vremea lui Nea Nicu! (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de MA în data de 06.08.2019, 08:26

Presa era o incintare. Mi-aduc aminte ca asteptam, in anii 80, Stiinta si Tehnica, pentru "Planeta mediocrilor" a lui Grosan. "Saptamina" avea 'Judecata de apoi a poetilor", plina de rautacisme, a lui Barbu, nebuniile Tribunului, Annunziata si rubrici muzicale si de plastica de nota zece. La Flacara erau Nistorescu, cel mai bun reporter al vremii, Arion, Tudor Octavian, care conducea si Rebus. Erau misto si Magazin IstoPatrieric, Femeia, Pentru Patrie, Tribuna Romaniei, Astra, SLAST, pina si Convingeri Comuniste, cu Nanca si Horia Garbea. Periodicele pentru copii erau de vis - Arici Pogonici, cu texte de Alexandru Odobescu, Silvia Kerim, benzi desenate de Nell Cobar, Puiu Manu, Livia Rusz si Lucia Olteanu. Cred ca numai Scinteia era de necitit!

2.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2019, 08:57

la inceputuri a fost cam tern, o foaie cu anunturi de mica publicitate. Dar a inflorit la un moment dat, nu l-a rabdat inima pe tovarasul Make sa scoata un ziar de doi lei!

2.3.   BURSA? (răspuns la opinia nr. 2.2)
mesaj trimis de MA în data de 06.08.2019, 09:11

Dati-mi voie sa va contrazic! Si acum, BURSA e un ziar de doi lei! Atita costa, se vede ca nu-l cititi niciodata pe hirtie... Dar e vorba de doi lei foarte grei, Leul din Nemeea si Leul lui Iuda. Make si daca se lansa in afaceri cu salam tot sfirsea prin a inventa ceva frumos, cult si spiritual.

2.4.   coborand pe paratraznet (răspuns la opinia nr. 2.1)
mesaj trimis de The Brute în data de 06.08.2019, 10:19

si ramanand blocat cu mainile stranse pe metalul atat de real intr o ireala asteptare, caci directorul impreuna cu doamna profesoara de romana n priveau amuzati de pe aleea gradinii Cismigiu. O geniala potrivire temporala si nu un.contrast izbitor ca acela cand am aflat ulterior cum unele din colegele noastre la cofetaria Lamaita primele incercari de contuare a unei activitati economice puneau bazele

2.5.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2019, 11:44

Am ghicit? Este vorba despre prostitutie.

3.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2019, 10:14

Clasă și efort! Fotoreportajul cuprinde fotografii excepționale! Make a făcut un singur obiect din două părți fotografiile și articolul, iar articolul este si el din două părți poezia și pamfletul la care a mai adăugat și caricatura. Parcă intri in altă lume.

3.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2019, 11:23

Tot timpul Make ne-a propus o alta lume. Intotdeauna ne-a propus o lume mai frumoasa, dupa cate se vede si aici. Felicitari Burs a si multumim Make ! Articolul este o splendoare!

4.   Sa conservam " capitalul " emotiv.
mesaj trimis de Stefan în data de 06.08.2019, 10:15

Da, frumos.

Si câți dintre noi, in timp nu am citit Cismigiu and company, cati nu avem amintiri, noi, copii... 

E un patrimoniu sufletesc pornit din frumusetea Cismigiului. 

Sa nu il distrugem. 

Doamna primar Firea e periculoasă, nu am vazut nimic bun de pe urma ei.

Si in general azi tot ce se face e de mantuiala 

4.1.   O sa sune prost dar... (răspuns la opinia nr. 4)
mesaj trimis de MA în data de 06.08.2019, 10:28

Conditia sociala determina constiinta, dupa cum spunea Marx. Primarii unei urbe ar trebui sa fie urbani...

4.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2019, 12:13

Nu deceleaza nimeni o oarecare contradictie intre parerile socio politice etalate anterior de domnul MAKE si umanismul liric superb al acestui text ? Care o fi adevaratul domn MAKE ? Suntem sensibili si empatici doar cand e vorba de memorie ,de scurgerea timpului, si ,premeditat , exagerat ofensivi ,in aria prezentului ? Vitalitatea nu face casa buna cu memoria ?

4.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
mesaj trimis de MAKE în data de 06.08.2019, 13:30

Parerile mele politice sint limitate - ele se rezuma la respingerea oricarei forme de regim politic, alta decit democratia directa (prin urmare, nu am preferinta pentru vreun partid politic).

Faptul ca devin agresiv in fata prostiei si a mahalagismului nu poate fi asimilat vreunei optiuni politice, decit de oameni confuzi. 

5.   Specialisti
mesaj trimis de Un guru în data de 06.08.2019, 12:06

Reabilitarea nu inseamna nimic fara oameni priceputi la asta.Daca reabilitare inseamna instrainare , deformare ,uratire mai bine sa nu se faca.Sau sa se faca doar cat sa nu afecteze spiritul si istoria parcului pe principiul de a nu strica ce conteaza cu adevarat , ce e viu.Nu lasati elefantii sa intre in vitrina de cristal ! Cismigiul e pentru oameni fini .

6.   fără titlu
mesaj trimis de MAKE în data de 06.08.2019, 13:30

Multumesc tuturor pentru aprecieri!

7.   fără titlu
mesaj trimis de un om în data de 06.08.2019, 15:16

foarte frumos Amice Make, Fiind de aceeasi varsta avem destule amintiri comuna. Si eu imi aduc aminte Cismigiul cu banci pentru care plateai 50 de bani ca sa te asezi, cu pasarile din coliviile de deasupra zonei cu pelicani. Acum e cam mizerabil Firfirique nu vede. E departe.

8.   alean la portile dorului
mesaj trimis de d.i. în data de 06.08.2019, 16:21

se'ntampla - rar, ce-i drept! - sa-ti fie dor de tine. si doar pentru c'a fost odata, ca niciodata!

Articole din aceeaşi secţiune

Omul sf(M)inteste locul

Dan NicolaieOMUL SF(M)INTEŞTE LOCULM-am înţepat, din nou21
02 apr. Dan Nicolaie


Dan NicolaieMasca ministrului şi greşelile beţivului2
01 apr. Dan Nicolaie


OMUL S(F)MINTEŞTE LOCULProstie în formă continuată30
29 mar. Cristian Dogaru


Dacă se blochează aplicaţia, cum ne plătim rata la bancă?3
12 mar. Emilia Olescu


Dan NicolaieAlo, domnu" "robot", mă doare sufletul7
11 mar. Dan Nicolaie


Dan NicolaieOMUL SF(M)INTEŞTE LOCULI-a rămas lumea mică12
08 ian. Dan Nicolaie


OMUL S(F)MINTEŞTE LOCULMânaţi, măi!11
29 dec. 2020 Dan Nicolaie


Frigul19
15 dec. 2020 Dan Nicolaie


Rasismul explicat de un bunic nepotului său61
11 dec. 2020 Dan Nicolaie


Dan NicolaiePe Victor cine îl apără?13
27 nov. 2020 Dan Nicolaie





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.