OMUL SF(M)INTEŞTE LOCUL

I-a rămas lumea mică 12

08 ian. 11:10 Omul sf(M)inteste locul
Dan Nicolaie
Dan Nicolaie

Ieri, l-am sunat pe Ion să-i urez "La mulţi ani!". Suntem veri, ne cunoaştem de la naştere. A mea, a lui se întâmplase cu ceva timp mai devreme. Cu ani în urmă, pe când viaţa nu pusese mai mulţi kilometri între casele noastre, ne vizitam zilnic. De Sfântul Ion ne trata, pe cei care îi treceam pragul, cu cârnaţi picanţi şi vin, ambele făcute în gospodăria lui. Se compensau incredibil, cârnaţii erau atât de iuţi încât nu mai conta că vinul era complet acru.

Pentru Ion, imensitatea lumii a fost mereu o scuză pentru prostiile pe care le făcea şi o pavăză în calea grijilor. Orice se întâmpla era mereu prea departe ca să îl privească direct. În aprilie 1986 mi-am exprimat prima "grijă internaţională", după accidentul de la Cernobâl. "E departe, stai liniştit", a fost replica lui. În martie 1990 m-am speriat de ceea ce se petrecea la Târgu Mureş, am fost sfătuit să stau cuminte, era tot departe. Câteva luni mai târziu asaltul minerilor asupra Capitalei nu i-a stârnit mari emoţii, era prins cu treburi, aşa că a fost scurt: "Crezi că vin minerii peste noi în curte?".

Nu au venit. Curtea a rămas aceeaşi, doar treburile lui s-au tot împuţinat. O perioadă, el nu a avut telefon, eu nu am prea am mai avut timp, mă luaseră grijile, aşa că am ratat câteva zile onomastice.

Ieri l-am sunat. Nu am terminat urarea că s-a şi avântat într-un monolog despre situaţia din SUA. Îl înjura pe Trump pentru că e nebun, dar şi pe Biden pe motiv de bătrâneţe. Era pornit. "America e departe", am încercat să-l liniştesc. Eşec, m-a troienit cu explicaţii geopolitice. Am încercat să schimb vorba, mirându-mă de căldura din ziua de Bobotează. "Ai văzut ce iarnă e în Japonia? Zăpadă de doi metri!", m-a întrebat vădit îngrijorat de soarta oamenilor din prefectura Niigata sau din Insula Hokaido. Brusc mi-am dat seama că vărului Ion i-a rămas lumea mică, abia mai are loc în ea, deşi iese tot mai rar din curte.

"Dar tu ce faci azi?", am virat discuţia pe uliţa strict personală. "Mai întrebi, mă cinstesc cu un vin din ăla bun, de-al meu, şi bag o tigaie de cârnaţi". Tradiţia e tradiţie, oricât de explozivă ar fi situaţia de la Capitoliu.

Citeşte şi

Opinia cititorului: 12
1.   Din păcate
mesaj trimis de Cristian în data de 08.01.2021, 04:10

Din păcate tot mai mulți oameni sunt dependenți de televizor și își iau, inevitabil, porția de prosteala și manipulare mondială care ne tulbura și ne urâțește viețile.

Oriunde te-ai uita nu mai vezi un om nepoluat la cap de agenda publică mondială a FIAREI care ne-a confiscat viețile.

Are sau nu are ce mânca omul, porția de poluare psihica și-o ia negreșit. 

1.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2021, 05:09

Fook my ashlo Cristiane. Poluarea creierului tau a atins limita FIAREI din mine >>>>>>> drept urmare, ia pisica mea la lupta ta crestina, fa-i o tulburare MANI-PULANTA si gata, la somn nene ca ti-a sunat ceasul !

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2021, 06:49

Excelent text.

3.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2021, 11:41

inteleg ca Ion e un om simplu, care ani la rand l-a ospatat din putinul lui cu carnati si vin din productia proprie. Despre reciprocitate nu s-a pomenit. Este urat sa barfesti un om simplu la masa caruia ai mancat, articolul mi-a lasat doar o senzatie de rautate

3.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de Ion în data de 08.01.2021, 12:09

Asta ai inteles? Nu mai citi nimic, dar, mai ales, nu mai comenta.

3.2.   Etcaetera (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de MAKE în data de 08.01.2021, 13:52

Tie ti-a facut rau sa inveti sa citesti.

Dupa tine, Iisus Cristos era zgircit, pentru ca a hranit cinci mii de oameni cu cinci piini si doi pesti. 

Despre reciprocitate nu s-a pomenit. 

Iisus Cristos ti-a lasat doar o senzatie de meschinarie. 

P.S.

Uneori, regret ca nu am inclus in Regulamentul comentariilor interdictia prostiei crase. Hai ca prostii, mai treaca-mearga, dar o prostie care frizeaza infinitul,ca in comentariul astuia, poate ca, totusi, ar trebui interzisa, pentru ca este absorbanta ca o gaura neagra. 

3.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2021, 16:03

desi abia stiu sa citesc, am fost in stare sa fac investitii de 2 mil euro :)

3.4.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2021, 16:41

MAKE ,ai grijă ,omul clar nu-i prost e doar un mare zgârcit! Daca-l superi,la banii lui cumpără ziarul și ne cere 10 lei/ postarea !

3.5.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2021, 22:20

Tu tot prost ai ramas si dupa investitiile mentionate !

D.p.d.v personal pune de citeste cartea cea mai ieftina ce-ti cade-n mina prima data si poate dupa aceea intelegi ce ai scris !!! 

3.6.   Venea cu muraturi dar i a fost rusine sa scrie (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de Ion cu carnatii în data de 09.01.2021, 01:33

Sa nu l asocieze lumea cu o acritura. De fapt senzatia de rautate este senzatia de foame intepretata gresit la aparitia carnatilor in text.

Hai sa ne avem ca fratii...  

3.7.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
mesaj trimis de anonim în data de 09.01.2021, 17:25

Stilul de exprimare din articol aduce mult aminte de romanul Xanax al lui Liviu Iancu. Simplu si complex in acelasi timp. Ar fi interesant sa scrie mai des domnul Nicolaie.

3.8.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
mesaj trimis de anonim în data de 09.01.2021, 22:55

Make n-a spus ca ti-e greu sa citesti, ci ca ti-a facut rau sa inveti sa citesti.

Nici macar o propozitie simpla nu poti intelege. 

Ce vrei sa dovedesti cand spui ca ai facut investitii de "2 mil euro"? 

Ca esti,de fapt, inteligent? 

Nu prostalaule, intr-un singur rand cu 16 cuvinte, ai furnizat inca doua dovezi de prostie crasa.

Taci! 

Articole din aceeaşi secţiune

Omul sf(M)inteste locul

Dan NicolaieOMUL SF(M)INTEŞTE LOCULM-am înţepat, din nou21
02 apr. Dan Nicolaie


Dan NicolaieMasca ministrului şi greşelile beţivului2
01 apr. Dan Nicolaie


OMUL S(F)MINTEŞTE LOCULProstie în formă continuată30
29 mar. Cristian Dogaru


Dacă se blochează aplicaţia, cum ne plătim rata la bancă?3
12 mar. Emilia Olescu


Dan NicolaieAlo, domnu" "robot", mă doare sufletul7
11 mar. Dan Nicolaie


OMUL S(F)MINTEŞTE LOCULMânaţi, măi!11
29 dec. 2020 Dan Nicolaie


Frigul19
15 dec. 2020 Dan Nicolaie


Rasismul explicat de un bunic nepotului său61
11 dec. 2020 Dan Nicolaie


Dan NicolaiePe Victor cine îl apără?13
27 nov. 2020 Dan Nicolaie


OMUL S(F)MINTEŞTE LOCULTrenul conspiraţiilor11
14 iul. 2020 Dan Nicolaie





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.