OPEC anticipează riscuri care ar putea duce la scăderea preţurilor petrolului în prima jumătate a anului 2021

04 ian. 08:35 Materii Prime
S.B.
OPEC anticipează riscuri care ar putea duce la scăderea preţurilor petrolului în prima jumătate a anului 2021

OPEC anticipează numeroase riscuri care ar putea duce la scăderea preţurilor petrolului în prima jumătate a anului 2021, a declarat duminică secretarul general al organizaţiei, Mohammad Barkindo, înaintea unei reuniuni de luni a marilor producătorilor de petrol, între care şi Rusia, la care vor discuta nivelul producţiei în luna februarie, informează news.ro.

"Pe fondul semnelor promiţătoare, perspectiva primei jumătaţi a anului 2021 este foarte amestecată şi există încă numeroase riscuri care trebuie gestionate", a spus Barkindo.

Acesta a vorbit la o întâlnire a experţilor din cadrul OPEC şi al aliaţilor acesteia, un grup cunoscut sub numele de OPEC+, potrivit remarcilor publicate de OPEC.

Întâlnirea OPEC+ va avea loc luni.

În decembrie, OPEC+ a decis să crească producţia de petrol cu 0,5 milioane de barili pe zi, începând din ianuarie, în cadrul unei creşteri treptate cu 2 milioane de barili pe zi în acest an, dar unii membri au pus sub semnul întrebării o nouă majorare, din cauza răspândirii infecţiilor de coronavirus.

OPEC+ a fost nevoită anul trecut să reducă livrările de petrol cu 9,7 milioanede barili pe zi, ulterior a atenuat restricţiile la 7,7 milioane de barili pe zi, iar ultima oară la 7,2 milioane de barili pe zi, pentru luna ianuarie.

Preţul petrolului Brent a încheiat anul 2020 la peste 50 de dolari pe zi, nivel care este cu peste o cincime sub cel din aceeaşi perioadă a anului precedent, dar de peste două ori mai mare comparativ cu minimele atinse în aprilie, potrivit news.ro.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Materii Prime

CONFORM EVOLUŢIEI INDICILOR S&P GSCIPreţurile mondiale ale materiilor prime au crescut cu 13,5%, în primul trimestru
12 apr. A.V.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 421,47 lei/MWh1
09 apr. E.O.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 483,85 lei/MWh
08 apr. E.O.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 268 lei/MWh
02 apr. E.O.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 354,12 lei/MWh
01 apr. E.O.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 296,63 lei/MWh
31 mar. E.O.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 371,89 lei/MWh
30 mar. E.O.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 371,08 lei/MWh
29 mar. E.O.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 451,12 lei/MWh
25 mar. E.O.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 432,46 lei/MWh
24 mar. E.O.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.