Primarul Sectorului 1 şi ministrul Transporturilor au discutat despre modernizarea Gării de Nord 7

11 apr. 12:16 Miscellanea
G.U.
Primarul Sectorului 1 şi ministrul Transporturilor au discutat despre modernizarea Gării de Nord

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, şi ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, au discutat despre modernizarea Gării de Nord, una dintre clădirile simbol ale Capitalei, cei doi abordând şi subiectul construcţiilor "ilegale din metrou" şi problemele din sector, transmite Agerpres.

"Trebuie să facem ceva cu Gara de Nord. Vrem o esplanadă, vrem o gară modernă. Este o viziune. Gara este sufletul oraşului", a declarat Clotilde Armand, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sectorului 1.

Conform sursei citate, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a explicat că, în acest caz, este vorba de o chestiune care ţine foarte mult de urbanism şi de arhitectură.

"CFR, aşa cum a gândit întotdeauna dezvoltarea infrastructurilor feroviare, este foarte tehnic. Ştie despre şină, despre peron, despre semnalistică. Aici este o chestiune care ţine de ţesutul oraşului", a susţinut Drulă, care a opinat că lucrările "de mare amploare trebuie gândite integrat".

"O gară are nevoie de o esplanadă, de un spaţiu mare, unde ne întâlnim, unde ne vedem. Acum avem acest spaţiu, într-un fel, spaţiul Gării de Nord, dar care nu este unul viu, este separat de gară de şase benzi de circulaţie. Trebuie să readucem acest spaţiu deschis în faţa gării, să mutăm zona rutieră departe de gară. Deja vom avea un spaţiu în care oamenii vor putea respira, în care oamenii să vină, să fie un spaţiu social", a adăugat Clotilde Armand, citată în comunicat.

Ministrul Transporturilor a arătat că în acest proiect trebuie implicată şi Primăria Capitalei, fiind vorba de bulevarde, parcul din faţa gării şi Muzeul CFR, notează sursa citată.

"Întreaga zonă are mult potenţial, trebuie o viziune, poate facem un concurs internaţional", a afirmat Cătălin Drulă.

Conform aceleiaşi surse, în cadrul discuţiilor a fost abordată şi situaţia spaţiilor comerciale de la metrou, desfiinţarea construcţiilor "ilegale" din staţiile aflate pe raza Sectorului 1.

"Chiar astăzi, acum câteva ore, am semnat dispoziţiile de primar pentru a desfiinţa aceste spaţii comerciale. Construcţii ilegale. Am semnat să fie desfiinţate", afirmă primarul Sectorului 1. "Vrem în primul rând legalitate. Vrem staţii de metrou sigure şi moderne", a mai declarat Clotilde Armand.

Ministrul Transporturilor a explicat că este vorba de construcţii care nu au autorizaţii de construire şi care ocupă domeniul public fără un contract comercial, informează Agerpres.

"A existat un contract comercial şi acela, spun eu, nefericit şi nu în interesul statului român şi al Metrorex, cu firma sindicatului, dar acel contract a ajuns la termen. Este o formă de asociere care juridic se numeşte asociere în participaţiune. A expirat în 2018. De atunci, doar sindicatul încasează bani în mod ilegal. Mulţi dintre aceşti comercianţi sunt victime ale sindicatului," a afirmat Drulă, potrivit aceluiaşi comunicat de presă.

Totodată, primarul Sectorului 1 a mai spus că sunt disponibile mai multe spaţii pentru a fi oferite comercianţilor din staţiile de metrou.

"Avem o viziune despre ce ar însemna un comerţ stradal de calitate", a susţinut Clotilde Armand.


Opinia cititorului: 7
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2021, 13:11

dupa sau in loc de pandemie?

cu trenuri pe baza de hidrogen sau alta combustie?

dialogul a avut loc in lb franceza sau in cea masonica? 

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2021, 15:04

Or fi baut si o cafea la discutie? Din fondul de protocol, desigur.

Ca altceva nu ramane in urma lor.... 

3.   În ce ( și pe ce lume ) tr
mesaj trimis de Fără nume în data de 11.04.2021, 17:56

Că veni vorba de Gara de Nord : în fața acesteia, pe Calea Grivitei colț cu bd. Dinicu Golescu, se găsește un imobil de cca. 7 nivele, construit in perioada interbelică, pe care bucureștenii îl cunosteau sub numele de BLOCUL SORA - o mândrie arhitectonică pentru acele timpuri

În prezent este într-o stare deplorabilă, părăsit, nelocuit, jerpelit, cu copaci care cresc prin balcoane, o ruină foarte periculoasă, una din nenumăratele RUSINI ale Capitalei. Cum este posibil sa se perpetueze de zeci de ani o astfel de situație, cine și când va intreprinde măsurile care se impun ? S-au se amână totul pentru secolul următor.... 

3.1.   In ce (și pe ce lume trăim ) (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de Completare la mesaj în data de 11.04.2021, 18:36

Fără legătură cu modernizarea Gării de Nord, ci cu zona centrală a Capitalei, câteva din aspectele rușinoase pe care le intâlnești doar dacă parcurgi pe jos segmentul Piata Romană - Magazinul Unirea : trotuare recent refăcute cu dale sparte, lipsă sau care joacă când calci pe ele; borduri sparte sau dislocate ( facem autostrăzi dar nu reușim să facem un trotuar sau un pavaj ); gropi cu noroi pe lângă copăceii plantați la marginea trotuarelor; ceasuri publice ornamentale care nu funcționează; parcagii neautorizați, .................

3.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2021, 22:47

"Calea Grivitei colț cu bd. Dinicu Golescu"?

Strazile astea nu se intalnesc. 

3.3.   Precizare (răspuns la opinia nr. 3.2)
mesaj trimis de anonim în data de 12.04.2021, 08:41

Scuze!

Întradevăr, fostul Bloc Sora se găsește la intersecția Calea Griviței cu Bd. Duca. Acum, dacă am venit cu această rectificare, va putea fi mai ușor de identificat de către " edili ". Oricum, este singura clădire înaltă din zona Gării de Nord, în balcoanele căreia se dezvoltă o viitoare pădure de oțetari.  

4.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 12.04.2021, 11:20

Se ataca cumva si ,,regulamentul" CFR, privitor la sirenele nocturne ale locomotivelor, adesea in concert stand by? Au auzit cumva edilii ds poluarea sonora?

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

CNSU a aprobat organizarea şi desfăşurarea a 4 evenimente culturale pilot în limita a maximum 70% din capacitatea spaţiului
14 mai. J.P.


MINISTRUL SĂNĂTĂŢII:"Voi merge să vaccinez în mediul rural, pentru a da exemplul propriu medicilor de familie"2
14 mai. J.P.


În zona fostei Rafinării Astra din Ploieşti s-a înregistrat un nivel crescut al radiaţiilor
14 mai. G.B


A început Maratonul vaccinării la Petroşani
14 mai. G.B


SITUAŢIE BIZARĂ LA AUTORITATEA AERONAUTICĂ ROMÂNĂ:Două Consilii de Administraţie - unul numit de ministru, altul de instanţă
14 mai. J.P.


De săptămâna viitoare autobuzele şi troleibuzele vor respecta programul de transport
14 mai. G.B


CÎMPEANU:"De săptămâna viitoare, în exteriorul şcolii se poate renunţa la obligativitatea purtării măştii"
14 mai. J.P.


SUA şi-au retras toate trupele de la baza aeriană din Kandahar
14 mai. G.B


CRISTIAN GHINEA: "Am avut un deficit de reforme care a fost constatat de Comisia Europeană"3
14 mai. G.B


COVID-19Rata de incidenţă în Bucureşti a ajuns astăzi, 14 mai 2021, la 1,21 la mie
14 mai. S.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.