SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Fundaţia Vodafone România - 22 de ani de implicare în domeniul sănătăţii

30 oct. 00:31 Companii
Fundaţia Vodafone România - 22 de ani de implicare în domeniul sănătăţii

De 22 de ani încoace, adică de la momentul în­fiinţării sale, Fundaţia Vodafone România a acordat o atenţie deosebită proiectelor care vizează problemele din domeniul sănătăţii în ţara noastră. De altfel, sănătatea este unul dintre cele 4 domenii-cheie de implicare în societate ale fundaţiei, şi unul dintre cele mai importante, alături de educaţie. Astfel, anual, aproximativ jumătate din bugetul Fundaţiei Vodafone România este dedicat protejării sănătăţii românilor fie prin suport direct - programe derulate de către fundaţie, fie indirect, prin suport financiar acordat altor ONG-uri care dezvoltă proiecte de sănătate cu un important impact în comunitate. Ca principiu de bază, fundaţia îşi concentrează eforturile în acele zone din domeniul sănătăţii unde nevoia de implicare este majoră: centre medicale care nu au mai fost recondiţionate de zeci de ani, unităţi care folosesc aparatură medicală învechită, comunităţi care nu au acces la soluţii medicale. Viziunea Fundaţiei Vodafone România pentru îmbunătăţirea serviciilor de sănătate din România se ba­zează pe două direcţii principale, şi anume modernizarea unor secţii vitale din unităţile sanitare existente şi folosirea tele­medicinei şi a altor soluţii moderne de tehnologie, precum aplicaţiile mobile, pentru a contribui la creşterea calităţii actului medical şi a oferi o şansă mai bună la o viaţă sănătoasă pentru membrii comunităţilor în care activează.

Program de renovare a centrelor de transfuzie sangvină din România

Unul dintre cele mai complexe proiecte, şi care a avut un impact major la nivel naţional, a fost cel de modernizare a celor 41de centre de transfuzie sangvină din toată ţara, derulat în perioada 2014 - 2019. Cu un buget de peste 1 milion de euro, în urma a trei etape succesive, au fost renovate şi/sau dotate traseele donatorilor din unităţile în care se face recoltarea de sânge. Suprafaţa totală renovată a fost de aproape 34.000 de metri pătraţi, iar unităţile au fost dotate cu sute de echipamente medicale, obiectivul final fiind acela de a asigura spaţii de recoltare adecvate pentru donatori şi personalul medical. Anual, sute de mii de pacienţi din România sunt beneficiarii sângelui colectat în centrele de transfuzie modernizate.

Construire/Modernizare a Secţiilor de Terapie Nou-Născuţi

Statisticile îngrijorătoare legate de mortalitatea infantilă şi accesul limitat al nou-născuţilor cu probleme grave de sănătate la servicii medicale stau la baza proiectelor pe care Fundaţia Vodafone Ro­mâ­nia le des­făşoară în secţiile de terapie intensivă neonatală.

Până în noiembrie 2013, Secţia de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului Marie Curie din Bucureşti reuşea să trateze şi să salveze anual circa 200 de nou-născuţi şi de prematuri cu boli, malformaţii sau traumatisme diverse. Rata de mortalitate neonatală era cea mai scăzută din România, aproape de media din centrele europene de prestigiu, fapt remarcabil într-o ţară aflată la coada clasamentului european în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă. Cu toate acestea, alţi 200 de copii erau refuzaţi anual la internare pentru simplul motiv că secţia - cu 11 paturi şi o suprafaţă de 190 mp - era neîncăpătoare. În 2013, Fundaţia Vodafone România a început construirea unei secţii noi de terapie intensivă neonatală în curtea spitalului, în parteneriat cu Asociaţia Inima Copiilor şi sub consilierea directă a domnului doctor Cătălin Cîrstoveanu. Proiectul a fost finalizat în doar 16 luni, inaugurarea având loc în noiembrie 2015. Noua secţie este cu 842% mai mare decât cea anterioară, se întinde pe 4 etaje şi are o suprafaţă totală de 1.600 mp. În timp ce vechea secţie dispunea de numai 11 locuri, această secţie nou- construită are o capacitate de 27 de paturi şi poate trata anual până la 400 de nou-născuţi din toată ţara. Unitatea este dotată cu un sistem centralizat de monitorizare şi telemedicină care permite transmiterea de imagini video şi date, în timp real, pentru ca medicii să poată urmări permanent semnele vitale ale bebeluşilor, diagnostica de la distanţă şi realiza aplicaţii în centrul de training situat la parterul clădirii.

În octombrie 2019, a fost demarată o campanie de strângere de fonduri pentru extinderea secţiei neo­natale de la Spitalul Marie Curie, care între timp a devenit neîncăpătoare, demers care este susţinut financiar de către Fundaţia Vodafone România.

Pentru a extinde iniţiativa de la Spitalul Marie Curie, în 2016, Fundaţia Vodafone România a demarat proiectul de renovare şi modernizare a Secţiei de Terapie Intensivă Nou-Născuţi a Spitalului Judeţean Constanţa, în parteneriat cu asociaţiile Inima Copiilor şi Dăruieşte Aripi. În urma lucrărilor de renovare, reamenajare şi modernizare finalizate în septembrie 2019 şi efectuate pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, compartimentul dispune acum de 22 de locuri la terapie intensivă, împărţite în 6 saloane cu câte un pat şi 8 saloane cu câte două paturi, şi de 10 locuri pentru prematuri. Noua schemă a unităţii permite extinderea capacităţii zonei de terapie intensivă non-născuţi până la 30 de locuri, în cazul unei eventuale creşteri a numărului de pacienţi. În plus, soluţia de telemedicină cu care a fost dotată secţia oferă un sistem de supraveghere a pacienţilor, astfel că fiecare salon dispune de o cameră video care, în cazurile de urgenţă, poate face zoom pe monitoarele de funcţii vitale.

Deşi în ultimii 6 ani rata mortalităţii infantile a înregistrat scăderi în România, aceasta rămâne o provocare permanentă, asupra căreia putem acţiona prin eforturi concentrate şi colective. Fundaţia Vodafone România analizează necesitatea modernizării altor unităţi de terapie intensivă neonatală din ţară pentru a da o şansă în plus la viaţă cât mai multor copii născuţi cu probleme grave de sănătate.

Tehnologie pentru sănătate

Una dintre cele mai importante aplicaţii ale tehnologiei este oportunitatea de a oferi servicii medicale la distanţă la fel ca şi atunci când medicul specialist este lângă pacient. Echipamentele noi şi posibilitatea transmiterii datelor în timp real fac posibilă consultarea rapidă, dar şi urmărirea progresului unui pacient, fără a mai fi nevoie de deplasare din partea medicului sau a pacientului. Acest lucru este deosebit de important pentru cei aflaţi în zone izolate, unde accesul medicilor este dificil, iar unităţile medicale se află la mare distanţă. Fundaţia Vodafone România este un susţinător convins al utilizării tehnologiei şi a aplicaţiilor pentru a perfecţiona actul medical şi a oferi şansa la o sănătate mai bună pentru oameni.

În 2005, opt ambulaţe SMURD au fost echipate cu aparatură tehnică şi sisteme de comunicaţii, iniţiativa fiind prima soluţie de telemedicină implementată în România. Tot cu ajutorul tehnologiei, fundaţia a derulat proiecte care permit: controlul diabetului de tip 1 la copii prin instalarea unor senzori de glicemie şi a unor pompe de insulină fără fir şi monitorizarea permanentă a stării copiilor printr-o aplicaţie mobilă; diagnosticarea mai facilă a autismului şi monitorizarea evoluţiei în urma sesiunilor de terapie; diagnosticarea corectă a epilepsiei prin dotarea unor spitale cu aparate EEG performante; operaţii mai sigure şi recuperare mai rapidă pentru copiii cu tumori cerebrale prin dotarea unui spital cu un sistem complex de neuronavigaţie; serviciu de urgenţă pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire.

Implicare permanentă şi reacţie rapidă la problemele societăţii

Deşi în condiţii de normalitate proiectele fundaţiei sunt planificate cu rigurozitate şi se desfăşoară conform calendarului prestabilit, organizaţia are capacitatea de a se replia rapid atunci cănd apar situaţii neprevăzute. Această flexibilitate a permis Fundaţiei Vodafone România să acţioneze rapid la izbucnirea pandemiei COVID-19 şi să redirecţioneze fonduri pentru a acorda ajutor acolo unde nevoia era urgentă. Astfel, a fost achiziţionat un aparat de testare şi 5.000 de teste pentru diagnosticare rapidă a persoanelor care, la începutul pandemiei, intrau în ţară prin vama Nădlac şi care ajungeau în centrele de triaj din Arad. Au fost achiziţionate 20.000 de măşti care au ajuns la Spitalele Clinice de Copii Grigore Alexandrescu, Marie Curie şi Victor Gomoiu din Bucureşti, iar pentru Spitalul Marie Curie au fost cumpărate inhalatoare, pompe şi filtre de aer necesare în Secţia de Terapie Intensivă Nou-Născuţi.

Nu în ultimul rând, fundaţia a relansat aplicaţia DreamLab pentru a accelera demersurile cercetătorilor de la Imperial College London spre a găsi un tratament pentru infecţia cu Sars-Cov-2. Astfel, orice posesor de telefon inteligent poate să susţină o cercetare internaţională utilă, punând la dispoziţe puterea de procesare a telefonului său atunci când nu îl foloseşte, ca de exemplu, în timpul somnului.

(C)

Citeşte şi

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

EVOLINE IMPEX, compania care deţine francizele Bata şi New Balance, şi-a cerut insolvenţa
02 dec. J.P.


AstraZeneca a reînnoit contractul pentru birourile din Bucharest Business Park
02 dec. A.P.


Airbnb ţinteşte o evaluare de până la 34,8 miliarde de dolari a ofertei sale publice iniţiale
02 dec. A.P.


Facebook schimbă numele criptomonedei pe care o va lansa
02 dec. A.P.


SILO AGRIGRUP şi-a cerut insolvenţa
02 dec. J.P.


MONDO AGRAR a cerut insolvenţa NORAVET 98
02 dec. J.P.


Defrişări record pentru ultimul deceniu
02 dec. O.D.


Grajdurile Imperiale de la Cluj - transformate în spaţii de co-working2
02 dec. A consemnat Emilia Olescu


DINAMIC FAMILY TRANS a cerut insolvenţa MIDA DRUM CONSTRUCT
01 dec. J.P.


ROMSA LOGISTIC a cerut insolvenţa DORNA LACTATE
01 dec. J.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.