SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Tratamentul la distanţă, viitorul în serviciile de sănătate?

30 oct. 00:27 Companii
VLAD BOERIU
Tratamentul la distanţă, viitorul în serviciile de sănătate?

Transformările din sistemul de sănătate se află în atenţia întregii societăţi prin prisma multiplelor implicaţii la nivel de individ, dar şi de business. Cele mai noi descoperiri, cea mai complexă aparatură şi cele mai performante tehnologii sunt mult mai vizibile în acest domeniu. În spatele acestora, însă, există numeroase provocări cărora jucătorii din industrie trebuie să le facă faţă. Dintre acestea, finanţarea şi disponibilitatea forţei de muncă par a fi cele mai presante, în special lipsa personalului calificat pentru a face faţă viitorului care se anunţă încurajator, dar şi complicat.

Viteza cu care se schimbă lucrurile nu lasă prea mult timp la dispoziţie celor implicaţi pentru a dezvolta strategii complexe de adaptare. Totul trebuie să se transforme din mers, în paralel cu rezolvarea cazurilor punctuale, de zi cu zi.

Personalul medical, insuficient şi inadecvat pentru provocările viitoare

Studiul Deloitte Global Health Care Outlook 2020, care analizează transformările din domeniu, prezintă factorilor de decizie o imagine cuprinzătoare, orientată pe acţiuni menite să abordeze provocările viitoare, identifică aspectele cheie care definesc anul 2020 şi pe cele de care liderii din domeniu ar trebui să ţină cont în stabilirea planurilor de viitor.

Creşterea cererii de servicii medicale aduce tot mai des în discuţie necesitatea schimbării de abordare în domeniu, de pe sistemul axat pe tratamentul post-îmbolnăvire, pe unul bazat pe menţinerea stării de sănătate, fizice şi psihice, pe prevenţie şi intervenţie timpurie.

Pentru a atinge acest deziderat, va fi nevoie, însă, de un dublu efort: tratarea cazurilor în curs, care s-au înmulţit şi agravat din cauza lipsei abordării preventive, şi tranziţia către noul sistem care, în timp, ar trebui să genereze atât reduceri de costuri, cât şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Dar acest dublu efort trebuie depus în condiţiile unui deficit tot mai adânc de forţă de muncă, la nivel global.

Cel mai probabil, acest aspect va continua să exercite presiune pe sistemele de sănătate să îşi diversifice programele de resurse umane pentru a fi mai orientate către viitor. Este evident că un model de dezvoltare bazat pe tehnologie are potenţialul de a schimba rolul medicilor în furnizarea de servicii medicale. Tranziţia nu se poate realiza peste noapte, dar transformarea a început deja şi este de aşteptat să accelereze în următorii zece ani.

În aceste condiţii, forţa de muncă a viitorului devine o prioritate a liderilor din domeniu. Statele încearcă să compenseze lipsa personalului în domeniu prin reglementări, stimulente pentru a atrage specialişti din alte ţări sau pentru a încuraja angajaţii din sistem să lucreze în regiuni îndepărtate.

Organizaţiile din domeniu se concentrează pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, pe modele alternative de recrutare (virtual, gig/contract) şi pe tehnologie pentru a atrage angajaţi model pentru viitoarea generaţie. Pe de altă parte, angajaţii trebuie instruiţi pentru a utiliza tehnologiile moderne, cum ar fi cele bazate pe automatizarea proceselor cu ajutorul inteligenţei artificiale şi pe inteligenţă cognitivă.

Cum va arăta angajatorul preferat?

Ce trebuie să facă un angajator din domeniu pentru a atrage, dezvolta şi reţine profesioniştii, pentru a-i face mai eficienţi şi pentru a-i ajuta să se simtă împliniţi profesional?

- Barierele fizice trebuie să dispară

Tratamentul medical, cel mai probabil, nu se va mai derula exclusiv între pereţii unei clinici sau ai unui spital. Angajaţii se vor putea conecta virtual cu pacienţii, cu ajutorul serviciilor medicale la distanţă (telehealth), prin tehnologia Remote patient monitoring, care permite monitorizarea pacienţilor din afara clinicilor convenţionale.

- Eliminarea programului de la 9 la 17

Creşterea numărului de urgenţe a dus la dezvoltarea tratamentelor la distanţă, iar disponibilitatea asistenţei medicale virtuale poate necesita angajaţi cu calificare diferită. În aceste condiţii, nu mai este absolut necesar ca specialistul să fie prezent fizic la clinică.

- Instruire pentru succes

Pregătirea angajaţilor pentru utilizarea tehnologiilor, precum RPA (Robotic process automation), bazată pe inteligenţă artificială şi inteligenţă cognitivă, este un pas important în creşterea productivităţii şi a satisfacţiei legate de locul de muncă. Cursurile de pregătire trebuie orientate către viitor: perioade mai scurte de instruire şi oportunităţi pentru dobândirea de noi competenţe.

Drumul nu este uşor, însă organizaţiile care încep şi continuă să investească în oameni, procese şi tehnologie vor fi bine pregătite pentru călătoria lor către transformare.

VLAD BOERIU, Partener Coordonator Servicii Fiscale şi Juridice, Deloitte România

Citeşte şi

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

EVOLINE IMPEX, compania care deţine francizele Bata şi New Balance, şi-a cerut insolvenţa
02 dec. J.P.


AstraZeneca a reînnoit contractul pentru birourile din Bucharest Business Park
02 dec. A.P.


Airbnb ţinteşte o evaluare de până la 34,8 miliarde de dolari a ofertei sale publice iniţiale
02 dec. A.P.


Facebook schimbă numele criptomonedei pe care o va lansa
02 dec. A.P.


SILO AGRIGRUP şi-a cerut insolvenţa
02 dec. J.P.


MONDO AGRAR a cerut insolvenţa NORAVET 98
02 dec. J.P.


Defrişări record pentru ultimul deceniu
02 dec. O.D.


Grajdurile Imperiale de la Cluj - transformate în spaţii de co-working2
02 dec. A consemnat Emilia Olescu


DINAMIC FAMILY TRANS a cerut insolvenţa MIDA DRUM CONSTRUCT
01 dec. J.P.


ROMSA LOGISTIC a cerut insolvenţa DORNA LACTATE
01 dec. J.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.