Tech Mahindra îşi extinde biroul din Vox Technology Park cu 1.500 de metri pătraţi

21 apr. 12:42 Comunicate de presă
Tech Mahindra îşi extinde biroul din Vox Technology Park cu 1.500 de metri pătraţi

Gigantul IT Tech Mahindra şi-a extins biroul din cadrul Vox Technology Park din Timişoara cu 1.500 de metri pătraţi, ajungând la o suprafaţă ocupată totală de 2.100 de metri pătraţi de birouri, conform unui comunicat remis redacţiei.

Compania, care este unul dintre cei mai mari furnizori globali de servicii şi soluţii IT de transformare a proceselor de business, a intrat pe piaţa din România în 2019 prin deschiderea biroului din Timişoara, în proiectul de birouri Vox Technology Park.

"Tech Mahindra îşi continuă dezvoltarea locală, bazându-se pe clienţii existenţi dar aducând în acelaşi timp şi noi clienţi. Cererea pentru personal calificat în Timişoara este foarte ridicată, în special pentru vorbitorii de limbă germană. De asemenea, observăm necesitatea dezvoltării unor abilităţi profesionale suplimentare în domenii ca securitatea informaţională, inteligenţă artificială şi învăţare automată", a declarat Vinay Prakash, Business Head Tech Mahindra pentru regiunea Germania - Austria - Elveţia.

Tech Mahindra este o companie cu venituri anuale de peste cinci miliarde de dolari, care oferă servicii de consultanţă şi remodelare a afacerilor pentru companii din toate industriile. Compania face parte din grupul indian Mahindra, cu venituri anuale de peste 21 de miliarde de dolari şi peste 250.000 de angajaţi în peste 100 de ţări.

2021 a debutat cu dreptul pentru Vox Technology Park, care a închiriat de la începutul anului o suprafaţă totală de birouri de 2.825 de metri pătraţi de birouri. Adiţional Tech Mahindra, au mai închiriat spaţii Bulung Logistic, o companie de transporturi cu activitate in Orientul Mijlociu şi Europa Centrală şi Est, care şi-a deschis astfel în Timişoara primul său birou din România, precum şi alte companii care au preluat spaţii cu suprafeţe mai reduse. De la debutul pandemiei Covid-19 pe plan local, în cadrul Vox Technology Park au fost închiriaţi peste 8.700 de metri pătraţi de birouri.

"Începutul de an ne oferă premisele pentru a considera că 2021 va fi un an bun. Am implementat încă din primăvara anului trecut numeroase soluţii de creştere a siguranţei la locul de muncă, avem deja chiriaşi care şi-au reluat activitate în spaţiile de birouri iar ultimele 12 luni au fost bune pentru noi, cu un total de peste 8.700 de metri pătraţi de birouri închiriaţi", a declarat Mark Oancea, managing director în cadrul Vox Property Group, dezvoltatorul şi proprietarul proiectului.

Proiectul a trecut printr-un proces intensiv de implementare a unor măsuri de prevenţie şi de sporire a gradului de siguranţă la birou. Au fost achiziţionate şi instalate două termoscanere, au fost instalate aparate de curăţare şi filtrare a aerului, aparate pe bază de senzori în spaţiile comune şi băi şi au fost regândite circuitele de circulaţie prin clădire.

 

Vox Technology Park are o suprafaţă totală de 26.600 de metri pătraţi şi a fost finalizat în Timişoara în urma unei investiţii de 30 de milioane de euro. Compania are în dezvoltare şi proiectul rezidenţial Vox Vertical Village, amplasat în imediata apropiere a proiectului de birouri.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

Venituri în creştere cu 71% pentru IMPACT în primul trimestru din 2021
14 mai.


TRANSILVANIA BROKERCA va fi extins la 5 persoane, Gabriel Login va deveni Directorul General al companiei, iar Dan Niculae va deveni preşedintele Consiliului de Administraţie
14 mai.


CONFERINŢĂ DE INFORMARE PROIECT REGIUNEA NORD-vests"Paşaport de Export" - Cod MySMIS 128132
14 mai.


ANAT luptă pentru dreptul la libera circulaţie
14 mai.


Nagarro a înregistrat anul trecut venituri globale de peste 430 mil. EUR, în creştere cu 7% faţă de 2019
14 mai.


Grupului Electrica, profit net consolidat de 58 milioane de lei în primul trimestru din 2021
14 mai. G.B


Flanco participă la Programul Naţional "Rabla pentru Electrocasnice"
14 mai. G.B


Terapia organizează un maraton de vaccinare, în parteneriat cu BT, FC Universitatea Cluj şi Farmec
14 mai. S.B.


Banca Transilvania, IBM Global Business Services şi QUALITANCE, parteneri în transformare digitală cu ajutorul platformei de tehnologie FlowX.AI
13 mai. G.B


Primul antreprenor român care lansează un program educativ despre includerea Crypto şi Blockchain în antreprenoriat
13 mai. G.B





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.