TOMIS PLUS INVESTEŞTE 20 MILIOANE EURO ÎN CONSTANŢA

Au început lucrările la etapa a doua a proiectului rezidenţial Tomis Park

20 nov. 2019 Companii
R.R.

Cea de-a doua fază a ansamblului imobiliar va include 252 de apartamente  

Tomis Plus, dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Tomis Park din Constanţa, a început lucrările la faza a doua a proiectului, care va include 252 de apartamente şi va fi predată în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro, atât în dezvoltarea locuinţelor, cât şi a facilităţilor din cadrul proiectului.

Prima fază a proiectului, care include 189 de apartamente, se află, deja, în construcţie şi urmează să fie livrată la finalul anului viitor, în timp ce faza a doua, care a demarat în acest moment, urmează să fie finalizată în 2022, arată dezvoltatorul printr-un comunicat.

Conform surselor citate, în total, proiectul va include 693 de apartamente.

Cristian Stanciu, director general al dezvoltatorului, a declarat: "Constanţa este al treilea judeţ din România după PIB-ul generat şi o piaţă rezidenţială semnificativă, care include însă puţine proiecte de dimensiuni mari amplasate în interiorul oraşului, gândite pentru constănţeni. Am proiectat astfel aproape 700 de apartamente, cu numeroase facilităţi şi cu un amplasament bun, în imediata apropiere a Vivo Mall Constanţa, cel mai mare centru comercial din oraş".

Faza a doua va include şi amenajarea unui parc de 7.300 de mp, iar proiectul va include şi locuri de joacă pentru copii, spaţii comerciale, o gradiniţă şi aproape 1.000 de locuri de parcare. Comunicatul citat mai notează: "Preţurile studiourilor încep de la 49.303 de euro + TVA 5%; de la 64.072 de euro + TVA 5% pentru apartamentele cu două camere; de la 80.631 de euro + TVA 5% pentru apartamentele cu trei camere".

Ionuţ Nicolescu, partener SVN Romania, consultantul imobiliar şi agentul exclusiv al proiectului, a afirmat: "Am vândut deja 75% din apartamentele incluse în faza 1 a proiectului, cu un an înainte de predare. Peste 4.100 de locuinţe au fost predate în 2018 în Constanţa şi împrejurimi, fiind a doua piaţă rezidenţială regională din ţară, după Cluj - Napoca. Cu toate acestea, zona Năvodari - Mamaia depăşeşte oraşul propriu-zis în ceea ce priveşte livrările, existând astfel potenţial pentru dezvolări rezidenţiale amplasate în interiorul oraşului".

Tomis Plus a finalizat anterior aproape 1.000 de locuinţe în Constanţa şi în Bucureşti. SVN Romania este o companie de consultanţă imobiliară din România.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / FELIX PĂTRĂŞCANU, CEO FAN COURIER:"Posibilităţile de finanţare nu lipsesc din piaţă pentru proiectele antreprenoriale"
16 apr. A.T.


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / NICOLETA MUNTEANU, VICEPREŞEDINTE CONAF:"Lipsa educaţiei antreprenoriale - principalul motiv pentru care multe companii eşuează"
16 apr. A.T.


GUVERNUL ALOCĂ664,1 milioane lei pentru certificatele CO2 necesare CE Oltenia
16 apr. G.M.


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / RAMONA IVAN, DIRECTOR CEC BANK:"Foarte multe companii şi-au găsit puterea să se reinventeze după blocajul impus de pandemie"
16 apr. A.V.


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / TIVADAR RUNTAG, CEO CHIMCOMPLEX:"Condiţiile favorabile de piaţă ne-au ajutat foarte mult în a doua jumătate a lui 2020"
16 apr. M.G.


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / ANDREEA NEGRU, PURTĂTOR DE CUVÂNT ROMGAZ ŞI PREŞEDINTELE ADAA:"Pandemia a adus companiilor oportunitatea să-şi îndeplinească rapid unele deziderate"
16 apr. E.O.


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / OANA-MARCIANA ÖZMEN, DEPUTAT:"Ne dorim o lege a holdingului şi o modificare a legii societăţilor comerciale care să ne ajute şi să nu ne încurce"
16 apr. George Marinescu


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / CORNELIU BODEA, CEO ADREM ŞI PREŞEDINTE CRE:"Bursa de Valori creează un parteneriat între investitori şi antreprenori"
16 apr. Mihai Gongoroi


Cererea de birouri a scăzut la 50%, în pandemie
16 apr. Emilia Olescu


VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / CRISTINA CHIRIAC, PREŞEDINTELE CONAF:"Peste 90% din companiile fondate de femei nu sunt scalabile să intre în categoria companiilor mari"
16 apr. George Marinescu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.